Zahărul, cel mai mare dușman al albinei, nesănătos pentru om

Foto: Practic Sanatate

Foto: Practic Sanatate
Foto: Practic Sanatate

Are 80 de ani și de o viață crește albine. Nu ca să aibă miere pe masă, nici ca să facă o afacere din apicultură, ci pentru că pasiunea lui Miron Ciucuriță a devenit modul lui de viață.

Locuiește în satul Dumbrăvița (județul Arad) și a început să îndrăgească albinele la vârsta de 12 ani. Nu avea pe nimeni în familie apicultor, așa că a furat meserie de la alții și a devenit autodidact. A studiat și mai studiază și acum, fiind la curent cu noutățile în apicultură. Și-a deschis un magazin universal în sat pe care l-a denumit A. F. Albina în care vinde miere și își instruiește cei doi băieți într-ale stupăritului, ca pasiunea sa să meargă mai departe, ca tradiție în familie.
Cum v-ați apucat  de apicultură?
Îmi plăcea mierea, dar noi în familie nu am avut stupi, așa că am primit de la vecinul meu când aveam 12 ani primul roi de albine. Mi l-a dat, fiindcă de câte ori mă suiam în copac după roi și-l luam, el îmi dădea câte o lingură de miere. Iar el a observat ce dragoste aveam față de albine: că le număram, că mă uitam la ele cum se băgau în stup cu polen pe picioare… Și uite așa mi-a dat șansa să încep singur. Aș putea scrie un roman cum am procedat, mai ales că vecinul meu nu a avut nicio carte; a trebuit să caut eu cărți, să citesc, să-mi fac singur ladă și centrifugă.
Îți trebuie multă răbdare…
Dar de la un roi am ajuns la 150-200 de stupi, cât am și acum.
Câți săteni  mai au stupi?
În Dumbrăvița au fost 30-40 de oameni care s-au ocupat de stupi, dar acum dacă mai sunt vreo 2-3. Aproape fiecare familie din sat avea 5, 10, 20 de familii de albine. Și asta se întâmpla nu numai la noi, ci în toate satele din zonă, dar acum a dispărut acest obicei. Numai eu am avut constant cam 200 de stupi, pentru că m-am ocupat constant de ei, am studiat, am iubit și iubesc albinele.
Însă lumea nu se mai ocupă de stupi…
Ce vă place cel mai mult la această muncă?
Totul, eu nu mai concep viața mea fără albinărit, pentru că o fac din dragoste. Sunt mulți  cei care au făcut cursuri apicole la Arad, la Lipova ca să acceseze fonduri de la Uniunea Europeană, nu din dragoste pentu albine, ci din dragoste de bani. Și în loc să unifice, să facă selecția albinelor, ei le divizează, iar peste 2-3 ani numărul stupilor va scădea. Este un secret să știi cum să unești familiile. Tot secretul în apicultură constă în familiile de albine puternice.
De ce aveți nevoie  ca să produceți  miere de calitate?
Trebuie să fie stupul puternic, să fie vremea bună și baza me-liferă bună; dar dintre toate astea cel mai important e timpul. Dacă nu e favorabil, nu permite albinelor să aducă miere, iar ca să se facă mierea bună, trebuie să fie atmosfera încărcată, doar să pară că plouă, dar să nu plouă. Dintre toate, salcâmul e cel mai capricios. Din 10-12 zile cât e înflorit salcâmul, dacă reușești să ai 6 zile în care familiile puternice să-l adune este foarte bine.
După părerea dvs. care este cea mai bună miere?
Cea mai bogată în proprietăți terapeutice este mierea de mană. Cu cât e mai închisă la culoare mierea, cu atât e mai valoroasă și bogată în vitamine, aminoacizi, săruri minerale. După ea ar fi mierea polifloră, apoi mierea de tei. Cea mai săracă în proprietăți nutritive, dar și cea mai scumpă miere, la ora actuală, este cea de salcâm dulce, albă și cu o consistență plăcută.
Mierea ecologică are trecere în fața celei tradiționale?
Eu fac de 4 ani și miere ecologică, dar nu rentează, deoarece investiția pe care am făcut-o nu se recuperează din prețul diferit față de cel al mierii convenționale.
Noi, producătorii, vindem mie- rea ecologică cu vreo 2 lei mai scump ca cealaltă, în con- dițiile în care folosim alte uti- laje, toate din inox, ca să nu altereze mierea.
Românii noștri nu cumpără nici miere convențională, darămite ecologică.
România la consumul de miere stă prost, are cel mai puțin pe cap de locuitor față de Europa. Nemții consumă de 3-4 ori mai multă miere decât noi. Vin și la Dumbrăvița la noi la magazin și cumpără miere de mană, în timp ce românii iau zahăr, că e mai ieftin, dar în niciun caz nu-i mai sănătos.
Care este cel mai mare dușman al albinelor?
Zahărul, care este un produs chimic și care uzează albina. Cercetătorii spun că dușmanul albinei este zahărul, fiindcă prin hrănirea cu acest zahăr albina degenerează.
Ea trebuie să ierneze pe propriile ei acumulări de miere. Unii autori recomandă să-i dai zahăr albinei bătrâne ca să moară mai repede.
În fiecare nou an apicol, care începe la 1 august, se pregătesc stupii cu albine neuzate, adică acele albine care să nu fi crescut puiet și să nu fi transformat zahărul în miere. Așa va ieși o miere de calitate, sănătate curată.

VICTORIA FLORE

2 Comments

  1. Un interviu reusit, cel mai interesant mi s-a parut chestia cu zaharul, intradevar hranirile cu zahar trebuiesc oprite cel tarziu la sfarsitul lui iulie

  2. LA varsta asta 150-200 de stupi as zice ca e un tinerel in blana de mosh. Cum scoate el miere cu 200 de stupi pe o vatra e chiar un miracol. O fi zaharul un produs chimic, dar pana la urma e un aliment. Iat cel mai mare dusman al albinelor este varoa si pescticidele, sa nu exageram. Apicultura fara zahar se poate face, cu greutate mare si pierdere. Nu o sa mai faci si profit sau sa platesti si impozite din aceasta activitate , fara subventii de stat si o sa vina portareii la usa. Si ce facem daca nu e timpul bun si nu e cules, cum rezolvam sa treaca iarna fara sirop de zahar. Ori batranul e un smecher ori autorul interviului nu a inteles mai nimic despre cresterea acestor insecte.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*