Vitalitate cu verdeţuri de primăvară

Fotolia_5725894
Fotolia_5725894

Aşa-i că abia aştepţi verdeţurile de primăvară? După alimentaţia de iarnă, bogată în proteine şi carbohidraţi, te simţi greoi şi trupul tău îşi cere drepturile la detoxificare, vitaminizare, remineralizare, reîmprospătare. Urmând un calendar numai de ea ştiut, generoasă, natura îşi trimite pe rând solii, ajutându-ne să ne revenim în formă 

Martie

Căutând la marginea pădurilor primii vestitori ai primăverii, printre petele albe de zăpadă vei găsi şi cele dintâi frunze de urzici, zimţate şi înţepătoare. Din martie până în aprilie, în Săptămâna Patimilor, le vei consuma cu plăcere opărite, stropite cu zeamă de lămâie sau cu sos alb, în ciorbe, budinci şi sufleuri, cu usturoi, lângă o mămăliguţă. Gustul urzicilor este asemănător cu al spanacului, dar acestea sunt un aliment mult mai bogat în proteine vegetale, în fier, potasiu, magneziu, calciu şi vitaminele A, C, şi D.
Dat fiind conţinutul lor în vitamina K, urzicile proaspete sunt un remediu popular antihemoragic, fiindu-le atribuit efectul antiinflamator intestinal, diminuarea scurgerilor menstruale abundente şi oprirea sângerărilor nazale; la urzicile uscate, vitamina K este aproape inexistentă.
Medicii greci Dioscoride şi Galen au fost cei dintâi care au descoperit beneficiile consumului de urzici: diuretice, laxative, antispastice, adjuvant în bolile splinei. Urzicile au presupuse efecte galactogoge şi efecte diuretice dovedide.

Iată şi câteva atenţionări asupra consumului de urzici: 

  • Datorită efectului diuretic, o cură îndelungată cu urzici poate decompensa organismul, provocând fie un dezechilibru electrolitic, fie o uşoară demineralizare.
  • Efectul hipotensiv poate fi dăunător celor care au deja valori scăzute ale tensiunii arteriale. De aceea, nu sunt indicate cure mai lungi de 30 de zile, iar cei care iau medicamente diuretice sau hipotensive, trebuie să fie precauţi şi să se afle sub supraveghere medicală.

În zonele umede ale pădurilor, la început de primăvară apar şi frunzele de untişor: fragede, cărnoase, în formă de inimă, brăzdate de nervuri pronunţate. De la untişor se consumă doar frunzele şi acestea numai înainte de apariţia florilor. După înflorire, care are loc de cele mai multe ori în luna mai, întreaga plantă devine toxică, deci nerecomandată consumului, toxicitatea manifestându-se prin dureri abdominale şi spasme musculare.
Frunzele proaspete se întrebuinţează fie pentru prepararea salatelor, în acest mod profitând de întregul conţinut în vitamina C, fie ca adaos la ciorbe sau sub forma unor piureuri asemănătoare celui de spanac. O cură cu frunze crude, în cantităţi netoxice previne scorbutul, constituie un bun depurativ al sângelui, combate astenia de primăvară. Este recomandat să se crească progresiv cantitatea de frunze crude, de la 1-3 frunze iniţial şi să se combine cu alte verdeţuri.
Datorită toxicităţii sale, untişorul se consumă cu precauţie, în cantităţi zilnice nu mai mari de 50 g pentru copii şi 100 g pentru adulţi.
Încă din primele zile de martie, în semiumbra copacilor din pădurile de foioase îşi fac apariţia frunzele de un verde crud ale leurdei, ascuţite precum vârful de lance şi puţin mai lungi de 10 cm. Păstrată în medicina populară ca plantă cu valoare terapeutică, leurda este denumită popular usturoi sălbatic, ai de pădure sau aiul ursului. Asemenea untişorului, leurda devine toxică după înflorire, în luna aprilie, recoltarea frunzelor pentru consum fiind indicată în perioada de până la apariţia florilor.
Leurda neînflorită poate fi confundată cu frunzele altor plante. Cea mai sigură metodă de recunoaştere este mirosul: frunzele frecate puţin între degete lasă un iz de usturoi. De la plantă se consumă frunzele şi bulbul, acesta putând fi recoltat abia spre toamnă.
În astronomie, runzele proaspete de leurdă înlocuiesc usturoiul, dar sunt mai puţin iuţi decât acesta. Sunt un condiment adecvat pentru paste, risotto, plăcinte cu legume, ciorbe, salate, aluaturi de pâine, cartofi, peşte, fructe de mare. Pot asezona, de asemenea, sosuri pentru fripturi, combinându-se excelent atât cu sucul de tomate, cât şi cu sosurile albe.
Botanistul şi medicul greco-roman Dioscoride a cercetat planta şi a fost primul care i-a atribuit efecte detoxifiante. O combinaţie puternic depurativă de urzici cu leurdă se consumă frecvent în postul Paştelui, sub formă de piure. Leurda conţine vitaminele A şi C, parte din complexul antioxidant, vitamine din complexul B, uleiuri volatile şi oligoelemente precum magneziu, fier şi sulf. În fitoterapie, leurda se foloseşte fie crudă, în cure de 2-3 săptămâni, fie în infuzii, tincturi sau extract slab alcoolic, pe bază de vin.
Printre efectele benefice ale consumului de leurdă şi extracte din leurdă:

  • uşurează igestia, ombat colicile abdominale, diareea şi stimulează apetitul;
  • antiparazitar intestinal;
  • antibacterian şi ntifungic intestinal, cu efect asupra proliferării ciupercii Candida Albicans;
  • prin conţinutul de sulf, activează enzimele, contribuind la eliminarea toxinelor şi a metalelor grele;
  • hipocolesterolemiant, adjuvant în tratamentul împotriva aterosclerozei, hipertensiunii şi tahicardiei;
  • vasodilatator şi protector al vaselor sangvine, cărora le furnizează oxigen şi nutrienţi;
  • reducător al nivelului zaharurilor în sânge;
  • antitumoral;
  • expectorant.

Aprilie

De Paşte şi puţin mai devreme, ne îmbie de pe tarabe frunzele purpurii de lobodă, abia aşteptând să ne coloreze ciorbele în nuanţe de roz intens. Nenumărate sunt combinaţiile gastronomice în care loboda poate deveni protagonistă: salate, omlete, plăcinte, lasagna, ciorbe, budinci, sufleuri. Indiferent de reţeta aleasă, ideal este să nu opărim frunzele mai mult de 5 minute, păstrând astfel o cantitate cât mai mare de nutrienţi. Cel mai indicat este să consumăm frunze de lobodă crude, profitând astfel de întregul arsenal de nutrienţi al plantei: vitaminele B3, B6, B9, C, minerale (potasiu, fier, magneziu, fosfor) şi enzime. O cură de 2-3 săptămâni cu salată sau suc de lobodă este de mare ajutor în demineralizări, alergii, profilaxia bronşitelor asmatiforme, deoarece frunzele conţin substanţe cu efecte antiinflamatoare, emoliente şi antiinfecţioase.
Loboda este o garnitură excelentă pentru fripturi, prezenţa fibrelor din frunze asigurând un tranzit intestinal normal. Loboda are un efect uşor laxativ, iar dacă adăugăm şi valoarea nergetică căzută 20 kcal/100 g frunze), deducem că intră în categoria alimentelor recomandate în curele de slăbire. Dezavantajul consumului unor cantităţi mari de lobodă constă în conţinutul de acid oxalic, substanţă prezentă în procente mult mai mici decât la spanac, ştevie şi măcriş, dar care, acumulându-se, duce la formarea calculilor oxalici.

Plantă asociată multă vreme cu personajul de desene animate Popeye marinarul, spanacul este o excelentă sursă de fier. Consumul de spanac nu te face puternic instantaneu, dar îţi îmbunătăţeşte metabolismul, printr-o oxigenare sporită a celulelor, conferindu-ţi astfel mai multă energie.
Frunzele de spanac conţin de 11 ori mai multă vitamina K şi de aproape 4 ori mai multă vitamina A decât doza recomandată zilnic, vitaminele B1, B2, B6, B9, C şi E, cantităţi importante de fier, magneziu, calciu şi potasiu.
Iată câteva dintre avantajele consumului de spanac:

  • combate constipaţia, având un efect uşor laxativ;
  • prin prezenţa vitaminelor A, C şi E, o echipă inbatabilă de antioxidanţi, are rol profilactic în ateroscleroza;
  • un carotenoid prezent în frunzele verzi distruge celulele bolnave în cazul cancerului de prostată;
  • îmbunătăţeşte memoria, datorită prezenţei vitaminei E, ajută la menţinerea sănătăţii oaselor şi articulaţiilor;
  • magneziul din frunze are efect hipotensiv şi protector cardiovascular; o cană de spanac fiert îţi oferă 65% din doza recomandată zilnic de magneziu.

Ca un avertisment, consumul excesiv de spanac poate duce la litiază renală, urmare a prezenţei oxalaţilor în compoziţia acestor frunze.
Ridichile de lună, roşioare, rotofeie, ne răsfaţă cu gustul lor în lunile aprilie şi mai. Le consumăm cu mare plăcere şi fără grija că ne îngraşă, ştiind că 100 g de ridichi au o valoare energetică de numai 20 kcal şi 2 g de fibre care vin în ajutorul digestiei. Dacă am consuma zilnic 100 g ridichi de lună crude, ne-am oferi aproximativ jumătate din doza zilnică de vitamina C şi vitamina A, o treime din cea de vitamina B9, protejându-ne astfel de boli cardiovasculare, de cancer de colon, pulmonar sau uterin. Deşi nu se află pe primul loc în topul legumelor bogate în vitamina K, fiind surclasată de ruda sa, varza, şi de spanac, consumul a 100 g de ridichi ne îmbogăţeşte organismul cu de 3 ½ ori doza zilnică recomandată de vitamina K. Avantajele de a o include în meniu pot continua, dacă ne gândim la mineralele pe care le regăsim în micuţa ridiche: potasiu, calciu, fier, zinc şi cupru.
Sunt popoare care consumă şi frunzele odată cu rădăcinile, constatând că în felul acesta dipar neplăcutele eructaţii, iar efectul diuretic creşte.
Profită de prospeţimea ridichilor, consumându-le în cel mult 5 zile după ce le-ai depozitat în frigider!

Mai

Deşi verdele salatelor de tot felul ne înveseleşte pe tot parcursul anului, planta dezvoltându-se bine în sere, salata „adevărată“ apare în grădini abia în luna mai.
Acum 4000 de ani, în Egiptul Antic, salata avea faima unui aliment afrodiziac. Grecii, în schimb, îi atribuiau efecte uşor sedative.
Fie că este vorba despre salata creaţă, de varietăţile Romaine, Iceberg sau de cea colorată, cu frunze maronii, salata poate fi inclusă în orice dietă hipocalorică și este un aliment ușor digerabil. 100 g frunze de salată au o valoare energetică de numai 15 kcal şi conţin vitaminele A, B9, C, K, precum şi următoarele minerale: fier, fosfor, potasiu şi calciu.
Consumul salatei accelerează metabolismul lipidelor şi contribuie la protecţia împotriva bolilor cardiovasculare.
Potasiul îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, iar vitamina K are rol hemostatic şi menţine sănătătatea capilară.

Ascuţite şi cu margini uşor încreţite, frunzele de ştevie ne aşteaptă în pieţe din luna mai. Gustul ei uşor acrişor este inconfundabil şi înlesneşte asocierea plantei cu alte ingrediente atât în ciorbe, cât şi în plăcinte sau garnituri la fripturi.
O dietă de slăbire ar putea include ştevia, fiind un aliment hipocaloric cu efecte laxative. Dacă o consumăm, ne va ajuta să combatem oboseala, prin taninurile cu efect tonic pe care le conţine.
Este un binecunoscut antianemic, conţine multe minerale (zinc, fosfor, potasiu, magneziu, calciu şi fier) şi „taie“ pofta de dulciuri, ajutând la păstrarea glicemiei sub control.
Dar oricâte beneficii ne-ar aduce, nu putem să exagerăm cu consumul, ştiut fiind că ar putea contribui la formarea calculilor renali de natură oxalică.
Poftă bună, cu sănătate, la verdețuri de primăvară!

SONIA STANCIU

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*