Traumatisme de sezon

Foto: © Mat Hayward - Fotolia.com

Foto: © Mat Hayward - Fotolia.com
Foto: © Mat Hayward – Fotolia.com

E cald, e soare… Cum să nu-i vină copilului să sară, să alerge, să se zbenguie? Dar, pe lângă multitudinea de emoţii pozitive, toate acestea pot fi însoţite şi de neplăceri

Înţepături de insecte
Înţepătura unei insecte provoacă imediat apariţia pe piele a unei pete roşii şi dureroase, cu un punct negru în mijloc. Locul este extrem de dureros, însoţit de reacţii sub forma umflăturilor şi a inflamaţiilor. De obicei, durerea dispare după câteva ore, dar umflătura continuă să crească până a doua zi.
Cum îl ajuţi

  • Extrage, cu ajutorul unei pensete, pentru a preveni formarea edemului, cât mai repede posibil acul insectei, având grijă să nu-l rupi;
  • Nu apăsa cu degetul şi nu stoarce locul înţepăturii, căci există riscul ca sacul cu venin să se spargă şi în acest fel substanţa veninoasă să ajungă mult mai repede şi în cantitate mai mare în sânge;
  • Frecţionează uşor locul înţepăturii cu un tampon de vată înmuiat în apă oxigenată sau alcool;
  • Pentru atenuarea durerii, aplică pe locul afectat o compresă rece sau cuburi de gheaţă.

Insolaţie
Copilul se joacă şi brusc i se face rău.
Devine palid, e cuprins de moleşeală, se plânge că îl doare capul, îi este greaţă, ba chiar îşi poate pierde cunoştinţa.
Cum îl ajuţi

  • Mută-l neîntârziat la umbră;
  • Dezbracă-l, lăsând pe el cât mai puţine haine;
  • Aplică-i comprese reci pe frunte sau un prosop înmuiat în apă rece pe ceafă;
  • Fă-i vânt cu un evantai sau cu şepcuţa;
  • Cheamă medicul.

Întindere de ligamente
Prichindelul a tot alergat de colo-colo, la un moment dat a căzut, a izbucnit în plâns, iar când s-a ridicat a început să şchiopăteze.
Cum îl ajuţi

  • După ce i-ai administrat un analgezic (paracetamol, de exemplu), întinde-l pe orizontală şi încearcă să-i aşezi piciorul într-o poziţie în care intensitatea durerii este mai mică;
  • Aplică, pentru 15 min, pe locul dureros o pungă cu gheaţă;
  • După ce îndepărtezi compresa rece, aplică pe locul afectat un pansament, peste care înfăşoară piciorul într-o faşă elastică, apoi încă un pansament şi încă o faşă, iar deasupra lor o pungă cu gheaţă;
  • Faşa elastică înfăşurată strâns în jurul locului afectat se menţine timp de 2-3 zile;
  • Ai grijă ca cel puţin o săptămână copilul să se antreneze doar în jocuri liniştite.

Bătături
Orice copil aleargă mult, mai ales vara, fără a acorda importanţă încălţămintei. Pantofiori care strâng piciorul, şosete care fac cute, o cusătură din interiorul pantofului ce freacă piciorul, o pietricică sau un fragment de crenguţă ce a nimerit în interiorul lui pot conduce pe nesimţite la formarea bătăturilor.
Cum îl ajuţi

  • Înlătură cauza: pantofii strâmţi, corpurile străine din ele;
  • Dacă bătătura a luat forma unei băşicuţe pline cu lichid, şterge-o cu un tampon de vată înmuiat în alcool, dezinfectează acul cu care spargi băşicuţa pentru a elibera lichidul acumulat;
  • Tamponează locul afectat cu o soluţie dezinfectantă, fără a îndepărta cojiţele rămase, după care aplică un plasture antibacterian.
  • Dacă bătătura a luat forma unei formaţiuni tari, roagă piciul să stea cu picioarele în apă călduţă timp de 20 de minute;
  • Taie o bucăţică de ananas şi aplic-o peste bătătură, presată de un ciorap va sta pe locul afectat toată noaptea.

Muşcătura de câine
Vara, copiii petrec mai mult timp în compania îndrăgitelor patrupede, dar tocmai în acest anotimp corpul copilului nu este apărat de un strat gros de îmbrăcăminte, din care cauză muşcătura de câine poate fi mult mai dureroasă şi mai periculoasă. Câinele este un animal pe care acesta îl cunoaşte şi de aceea nu se fereşte de el. Iată şi o curiozitate: băieţii sunt muşcaţi mai des de câini decât fetele. Copiii mici sunt muşcaţi mai ales de cap şi de gât, iar cei de vârstă şcolară, de mâini. În urma muşcăturii de câine rămân urme adânci, sângerânde, cu margini zdrenţuite.
Cum îl ajuţi

  • Spală neîntârziat rana cu apă oxigenată sau alcool, iar cu ajutorul unui bandaj opreşte sângerarea;
  • Pentru a atenua durerea pune o pungă cu gheaţă deasupra bandajului;
  • După acordarea primului ajutor, du neapărat şi fără întârziere copilul la medic! E posibil ca rana să necesită un tratament special sau să fie cusută. Altfel, marginile rănii se pot inflama, din care cauză cicatrizarea va întârzia, iar în locul ei va rămâne o urmă grosolană.

Lovituri la cap
Vara, foarte sumar îmbrăcat şi foarte activ, pe lângă micile şi frecventele zgârieturi, copilul se poate confrunta cu neplăceri mult mai grave, precum căzăturile de pe bicicletă sau chiar de la înălţimea propriei staturi. Nu le ignora, pot cauza traumatisme craniene!
Cum îl ajuţi

  • Aşază copilul în poziţie orizontală pe o suprafaţă plană;
  • Aplică pe zona lovită o pungă cu gheaţă sau orice produs congelat;
  • Sună medicul şi relatează-i în ce condiţii s-a lovit copilul. Este important să-l informezi dacă prichindelul şi-a pierdut cunoştinţa sau dacă a vomitat;
  • Chiar dacă prichindelul n-a suferit decât un traumatism minor şi medicul a hotărât că nu este necesară internarea, câteva zile îl vei supraveghea cu atenție.

OLGA SVEDUNEAC

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*