Protejează-i rinichii

Fotolia_7821003

Foto: © Andrey Kiselev / Fotolia

Rinichii sunt cei care curăță și filtrează sângele, eliminând tot ce este dăunător
sau de prisos organismului. Așadar, este foarte important să protejezi rinichii
copilului, având grijă ca aceștia să nu fie suprasolicitați

Rinichii întrețin echilibrul intern al organismului, mențin constant volumul, concentrația electrolitică și reacția chimică a lichidelor din organism. De asemenea, ei produc renină, care contribuie la reglarea tensiunii arteriale și eritropoietină, care controlează procesul de formare a globulelor roșii.

Sare, doar cât trebuie

Cel mai mare pericol pentru rinichii copilului îl reprezintă alimentația prea bogată în sare. Cercetările au demonstrat că cei mai mulți dintre noi consumă semnificativ mai multă sare decât are nevoie organismul. Și, din păcate, cu asemenea alimente mult prea sărate ne hrănim și copiii!
Șunca, crenvurștii, mezelurile și pateurile din comerț conțin o cantitate foarte mare de sare și de glutamat de sodiu, astfel că rinichii copilului sunt nevoiți să facă eforturi mari pentru a îndepărta din sânge surplusul de sodiu. Dacă o asemenea alimentație devine regulă, treptat rinichii obosesc, iar rezistența le scade foarte mult. Încet și pe nesimțite se instalează diverse afecțiuni…

De câtă sare are nevoie un copil?  

Înainte de toate trebuie să luăm în calcul sarea din produsele pe care le cumpărăm „de-a gata“, precum pâinea și alte produse de panificație, brânzeturile etc. Pornind de la aceasta, în prepararea mâncărurilor pentru preșcolari nu trebuie adăugate mai mult de 2 – 3 g de sare pe zi. Din când în când putem depăși cantitatea, oferindu-i copilului o bucățică de pește sărat sau o jumătate de pahar de suc de roșii îmbuteliat. Esențial este ca aceasta să nu devină o regulă, altfel va căpăta obiceiul de a consuma mâncăruri sărate, ceea ce, mai devreme sau mai târziu, îi va suprasolicita peste măsură rinichii. Pe de altă parte, nu e bine nici ca hrana să conțină o cantitate foarte mică de sare, căci copilul se poate confrunta cu slăbiciune musculară, scăderea tensiunii arteriale.

Adăugăm potasiu salvator

Surplusul de sare din hrană conduce la pierderi de potasiu, iar carența acestui element are influență negativă asupra organismului, cel mai mult având de suferit aparatul cardio-vascular. În asemenea condiții, este foarte important ca în hrana copiilor să fie introduse alimente de origine vegetală: citrice, pepene galben, roșii, salată și alte verdețuri, banane, caise, cartofi copți.

Cât mai puține alimente marinate

Suprasolicitante pentru rinichi sunt și preparatele marinate, oțetul, condimentele. Acestea irită și sunt dăunătoare atât pentru rinichi, cât și pentru căile urinare. Un motiv suficient de serios pentru a exclude asemenea produse din alimentația copilului. Reține că nici consumul mare de alimente bogate în albumină nu este favorabil activității rinichilor.

Bolile copilăriei 

Pojarul, vărsatul de vânt, scarlatina, mononucleoza, angina… Este aproape imposibil să-l ferim pe copil de unele dintre aceste infecții. Dar mult mai periculoase decât bolile în sine sunt urmările pe care le pot avea ele asupra rinichilor, mai ales angina și scarlatina. Multe dintre aceste afecțiuni irită mucoasa cavității bucale și a faringelui. În asemenea situații, până la deplina însănătoșire a copilului, evită să-i mai oferi sucuri și fructe acide. De exemplu, citricele și infuzia de măceșe îi pot provoca copilului o asemenea durere încât s-ar putea să-i fie teamă să mai mănânce orice altceva. Pe durata bolii ar fi bine să eviți și ciorbele, acestea solicită și ele cam mult rinichii. Supele e mai bine să le prepari pe bază de zeamă de orez, griș, ovăz sau tărâțe de grâu. Foarte bune sunt și supele de lapte: cu fidea, găluște de griș, legume. Când e în perioada de convalescență pregătește-i neapărat copilului sucuri proaspăt stoarse din legume și fructe neacide: morcovi, dovleac, pepene verde, pepene galben, dovlecei, pere. Utile sunt, de asemenea, și amestecurile de sucuri. De exemplu, mere și morcovi, mere și roșii, morcovi și castraveți. Sucul de lămâie este bun ca adaos la oricare dintre acestea. În sucurile de legume (morcovi, varză, sfeclă roșie, castraveți) poți adăuga uneori și puțin suc de țelină, pătrunjel sau ardei gras. Aceste sucuri au efect de dezintoxicare și curățire a rinichilor. Chiar și în cazul în care bacteriile au pătruns în rinichi și căile urinare, sucurile proaspete vor ajuta organismul să le distrugă mai repede. Pe lângă aceasta, sucurile proaspăt stoarse conțin vitamine care, după cum bine se știe, fortifică organismul în lupta cu infecțiile.
În prezent, scarlatina se tratează foarte ușor, astfel încât starea copilului se îmbunătățește rapid. Nu te lăsa amăgită de o asemenea înviorare. Copilul încă nu este pe deplin vindecat. Pericolul ca funcția rinichilor să fie afectată persistă încă 2 – 3 săptămâni după dispariția simptomelor.
În toată această perioadă ex-clude din alimentația copilului toate alimentele iuți, acre și sărate, precum și prăjelile și mezelurile.
De evitat sunt, de asemenea, ciocolata și cacaua.
Un excelent diuretic natural sunt fragii, iar sucul de căpșune amestecat cu suc de pepene galben îi oferă copilului o porție zdravănă de vitamine.

ANGELA CÎLȚAN

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*