Pofta de dulciuri: simplă plăcere sau dependență?

Foto © juiceteam2013 - Fotolia

Foto © juiceteam2013 - Fotolia
Foto © juiceteam2013 – Fotolia

Noi, oamenii, suntem programați genetic să preferăm alimentele dulci. Oare asta explică de ce 40% dintre femei și 15% dintre bărbați sunt „ciocomaniaci”,  adică dependenți de ciocolată?  Poate că da. Există însă și alte motive pentru care mulți  dintre noi mâncăm, totuși,  prea multe dulciuri.

Ți-ai dori să te mulțumești la gustările de după-amiază cu un iaurt, un fruct ori o tartină cu brânză, dar aproape întotdeauna îți potolești foamea cu ceva dulce. Iar seara, în fața televizorului, mai mereu ești însoțită de cel puțin unul dintre bunii tăi prieteni – biscuiții cu cremă, înghețata ori ciocolata. N-ai vrea să-ți pui silueta și sănătatea în pericol, dar pur și simplu nu poți rezista tentației. De unde această poftă pentru dulciuri și ce-ai putea face ca să nu devii sclava lor?
Nu mănânci echilibrat peste zi
Te ferești de alimentele bogate în glucide (pâine, paste făinoase, cartofi, fasole boabe etc.) de teamă să nu te îngrași? Dacă da, atunci asta ar putea explica dorința ta nestăvilită de a mânca dulciuri. Dacă pe parcursul zilei nu consumi suficiente zaharuri (glucide), organismul va cere să-i dai aceste substanțe de care are nevoie. Creierul, rinichii, dar și sistemul nervos nu se pot lipsi de zaharuri, căci le folosesc ca să-și îndeplinească funcția. Dacă sari peste mese, mănânci la ore neregulate sau urmezi un regim de slăbire, organismul nu va beneficia de suficiente glucide. Drept urmare, el va căuta surse de zaharuri simple (care se găsesc în dulciuri), pe care le poate utiliza rapid. Iată de ce te vei simți mânată spre sertarul cu dulciuri.
Include în meniu alimente care conțin glucide (cereale, paste făinoase, orez etc.) și vei vedea că pofta de dulciuri va diminua sau chiar va dispărea.
Ești stresată
Un alt factor care poate crește pofta de dulciuri sau de alimente bogate în grăsimi este stresul. Ca să facă față stresului, organismul produce cortizol. Acest hormon are ca funcție principală creșterea nivelului de zahăr din sânge, care este folosit ca energie de celule. De aceea, atunci când ești stresată ești mult mai tentată să mănânci alimente care îți dau energie, precum prăjituri și dulciuri. Soluția este să iei măsuri ca să-ți reduci nivelul de stres.
Ești deprimată
Când mănânci ceva dulce, în organism se declanșează o serie de reacții chimice care favorizează secretarea triptofanului la nivelul creierului. Triptofanul se transformă în serotonină, un neurotransmițător care cre- ează senzația de bine. Mai exact, când ești cu moralul la pământ, organismul încearcă să te binedispună, fabricând mai multă serotonină, iar pentru a face acest lucru are nevoie de zahăr.
Când ești deprimată îți poți ridica moralul fără să dai iama în dulciuri. Alternativa este să mănânci alimente bogate în crom și triptofan: mere, roșii, cartofi, ouă, broccoli, conopidă, fasole uscată, brânză, carne de pui, ficat, ton, somon.
Pur și simplu îți plac
Este posibil să nu poți rezista ciocolatei sau înghețatei din simplul motiv că îți plac foarte mult. În acest caz, soluția este să le incluzi în mod înțelept în meniul zilnic în loc să le mănânci oricând și în orice cantitate. Nu se întâmplă nimic dacă savurezi o bucățică de ciocolată la desert sau la ora gustării, dar nu să ronțăi dulciuri la fiecare două ore.
Dulciurile ți-au adus câteva kilograme în plus? Nu e nevoie să renunți de tot la ele, ci doar să consumi mai puține calorii la mesele principale. Poți face asta dacă apelezi la mici trucuri. De exemplu, înlocuiește maioneza și sosurile grase cu sos de roșii sau iaurt slab, alege grătarul de pui sau de pește în locul fripturii de porc etc.

 TEST
Testează-ți dependența de dulciuri

Răspunde la întrebări și vei afla dacă ești dependentă de dulciuri.

1 Ajungi acasă de la serviciu, obosită și stresată.
a. Pregătești cina;2 pct
b. Desfaci o cutie cu bomboane;3 pct
c. Te calmezi ronțăind niște alune;1 pct

2 Ce preferi să mănânci la micul dejun?
a. Brioșă, pâine cu dulceață sau cu miere, ciocolată caldă;3 pct
b. Cereale cu lapte, ceai sau cafea;2 pct
c. Brânză, unt, pâine, jambon;1 pct

3 La finalul mesei alegi ca desert:
a. Fie nimic, fie ceva sărat;1 pct
b. Un fruct sau un iaurt;2 pct
c. Ceva dulce: prăjitură, ciocolată etc.;3 pct

4 Cât de des mănânci ciocolată (sau alte dulciuri)?
a. În fiecare zi;3 pct
b. Poate o dată pe săptămână sau mai rar;1 pct
c. O dată la câteva zile;2 pct

5 O bucățică  de ciocolată?
a. Nu, mulțumesc, dar nu refuz un saleu;1 pct
b. Doar dacă e ciocolată neagră;2 pct
c. Două, vă rog, cu cremă de caramel sau cu lapte;3 pct

Rezolvarea testului:
Între 5 și 8  pct:
Nu te tentează dulciurile. Preferi mai degrabă alimentele sărate, dar ai grijă să nu abuzezi de carne, brânză, sosuri și mezeluri căci există riscul să mănânci prea multe grăsimi.
Între 9 și 11 pct:
Savurezi din când în când o prăjitură sau o bucățică de ciocolată, dar nu se poate spune că dulciurile fac parte din meniul tău zilnic. Ca desert ești mai tentată să alegi un fruct sau un produs lactat.
Între 12 și 15 pct:
Fără îndoială, adori dulciurile! Atât de mult încât probabil ai devenit dependentă de ele. Dacă o ții tot așa este posibil să te îngrași prea mult, iar surplusul de greutate îți poate crea în timp probleme de sănătate. Ia măsuri!

ANGELA CÎLȚAN

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*