Plante cu efect antibiotic

Foto: © percent / Fotolia

Foto: © percent / Fotolia
Foto: © percent / Fotolia

Alese cu atenţie, plantele ne pot fi aliate de nădejde atât în menţinerea stării  de sănătate, cât şi în lupta cu bolile. Unele dintre ele, printre care la loc  de frunte se situează usturoiul, arnica şi echinaceea, se remarcă  şi prin aceea că acţionează ca un antibiotic

Plantele considerate a avea efect antibiotic reprezintă o preţioasă alternativă la antibioticele de sinteză, întrucât, spre deosebire de acestea, distrug doar bacteriile dăunătoare din organism, nu şi pe cele ce-i sunt „prietenoase”.

Usturoiul, cel mai  puternic antibiotic
„Puterea de penicilină” a usturoiului a fost confirmată după ce s-a reuşit izolarea diverselor substanţe din compoziţia lui, când s-a dovedit că un miligram de usturoi avea aceeaşi putere precum 25 de unităţi de penicilină. Aliina, una dintre componente, s-a dovedit a avea efect contra germenilor care cauzează intoxicaţia cu salmonela, dizenteria, dar şi a stafilococilor şi streptococilor. Alicina, o altă componentă, în- fruntă febra tifoidă, TBC-ul, conjunctivita, iar ajoena facilitează fluidizarea sângelui, prevenind astfel formarea cheagurilor posibil periculoase.
S-a constatat că în confruntarea cu sucul din usturoi germenii de răceli, gripe şi viroze nu au nici o şansă de a ataca organismul.
Aşadar, usturoiul combate infecţiile, degajează sinusurile, bronhiile şi plămânii, nimicind chiar şi cei mai teribili microbi, inclusiv pe cei ai leprei, gonoreei şi cangrenei. Introducându-l cu regularitate în alimentaţie se poate contribui la creşterea rezistenţei fa- ţă de agresiunile microbiene şi virotice.

Cum se foloseşte ca antibiotic
1 Căţei de usturoi. Se recomandă să se mănânce 3-5 căţei de usturoi pe zi. Alicina este absorbită direct în timpul mestecării.
2 Sirop de tuse din miere şi suc usturoi. E foarte eficient în tratarea gâtului sensibil. Se zdrobesc 4 căţei de usturoi şi se amestecă cu o linguriţă de miere. Se ia de 3 ori pe zi.
3 Ulei de usturoi, ca picături pentru urechi. Se zdrobesc 5 căţei de usturoi, se amestecă cu 1/4 ceaşcă de ulei de măsline extravirgin şi se lasă, la temperatura camerei, la macerat timp de 3-5 zile. Se strecoară şi se păstrează la frigider, până la 6 luni. Se pun 2-3 picături în urechea afectată, după care aceasta se astupă lejer cu un tampon de vată, de 3 ori pe zi, timp de 4 zile.
4 Ceai de usturoi. Se prepară ceaiul din câţiva căţei de usturoi, se strecoară, se adaugă miere şi suc de lămâie. Se bea câte o jumătate de ceaşcă de ceai cald sau rece de 3 ori pe zi.

Arnica, imunostimulator de excepţie
Plantă medicinală răspândită la noi în zona montană, la peste 2000 de metri altitudine, arnica este apreciată  pentru efectele imunostimulatoare, motiv pentru care se recomandă în tratarea infecţiilor, în special prin aceea că stimlulează imunitatea nespecifică la nivelul căilor respiratorii superioare, protejându-le de infecţii bacteriene sau fungice, putându-se constitui într-un remediu excelent pentru cei ce suferă de amigdalită cronică, sinuzită, faringită.
În uz intern se foloseşte sub formă de tinctură, care permite o dozare exactă, pentru a se evita efectele nedorite ce ar putea urma unui eventual supradozaj. Doza uzuală recomandată: o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml apă, de 3-4 ori pe zi. Celor ce doresc să prevină răcelile li se recomandă o cură de 1-2 săptămâni. În caz de infecţii ale gâtului se poate face gargară cu soluţie de arnică.
Soluţia de gargară se prepară din 1-2 linguriţe de tinctură la o jumătate de pahar de apă, având grijă să nu se înghită soluţia.
Precauţii: Supradozajul, mai mult de 30 de picături de tinctură de arnică pe zi, este foarte periculos, putând conduce la accidente digestive cu vomă şi diaree acută. Un motiv serios pentru a nu-i fi administrată unui copil ce n-a împlinit vâsta de 7 ani.

Echinaceea, vaccinul antigripal natural
Adusă din America de Nord, echinaceea se cultivă şi la noi, la Cluj şi la Fundeni. Din plantă se foloseşte atât floarea, cât şi tulpina. Este un antibiotic natural care stimulează organismul să producă interferon, o proteină care protejează celulele de acţiunea viru- şilor. Produsele pe bază de echinaceea se găsesc în magazinele cu produse naturale, sub formă de tincturi, ceaiuri şi capsule, şi sunt recomandate în gripă şi răceli comune, ca suport imunitar în diverse infecţii (rinite, sinuzite, cistite, prostatite, anexite, enterocolite), la debutul bolilor contagioase ale copilăriei, la tratarea infecţiilor locale şi a eczemelor. O cură de o lună cu echinaceea, sub formă de pulbere, contribuie la eliminarea gradată a infecţiilor persistente.
Precauţii: Nu se recomandă administrarea de lungă durată, adică mai mult de şase săptămâni. Nu le este indicată copiilor sub trei ani, celor suferinzi de tuberculoză, scleroză multiplă, dar nici celor ce doresc să conceapă un copil, existând suspiciunea că ar putea afecta fertilitatea.

OLGA SVEDUNEAC

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*