Oculoplastiile se fac şi în cazul celor mici

Foto: © Cheryl Casey / Fotolia

Foto: © Cheryl Casey / Fotolia
Foto: © Cheryl Casey / Fotolia

Oculoplastiile sunt intervenţii chirurgicale de reconstrucţie a zonelor din jurul ochilor incluzând orbita, aparatul lacrimal, pleoapele şi alte structuri ale ochilor. Însă nu orice medic face astfel de operaţii. 

Primul medic oftalmolog din România care s-a supraspecializat în oculoplastie este dr. Speranţa Schmitzer. Lucrează de 20 de ani în domeniul chirurgiei oculoplastice şi are peste 5000 de intervenţii de acest fel. Pe lângă activitatea din Spitalul de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti unde operează copiii, chiar nou-născuţi, acum face intervenţii oculoplastice şi în propria sa clinică, Oftalmestet.
Trei boli  care necesită  oculoplastie
Ptoza palpebrală, colobomul palpebral şi blefarofimoza sunt afecţiuni care părinţilor nu le spun mare lucru. Greu de pronunţat şi la fel de greu de înţeles. Nici de tratat nu sunt uşor. Din acest motiv, când părinţii află că micuţul lor suferă de una din bolile de mai sus, trebuie să caute un medic oftalmolog, dar nu unul oarecare, ci unul specializat în oculoplastie.
„Când mama constată o modificare la nivelul ochilor copilului, la nivelul pleoapelor copilaşului, să se prezinte la un control cât mai rapid la medicul oftalmolog“, îndeamnă dr. Speranţa Schmitzer.
Din nefericire, aceste boli sunt destul de frecvente şi destul de complexe, necesitând intervenţii laborioase care duc la modificarea majoră a fizionomiei. Nu sunt de ignorat, aşa că este bine ca părinţii să se informeze şi să se adreseze medicului în timp util.
Ptoza palpebrală
Această ptoză palpebrală congenitală este, de fapt, o micşorare a fantei palpebrale, care se depistează din primele zile de la naşterea micuţului. Ea poate să fie la un singur ochi sau la amândoi ochii, se poate transmite în familie de la mamă sau de la tată, dar poate să apară pur şi simplu fără nicio legătură cu cineva din familie. Nu necesită o intervenţie rapidă, imediat ce a fost depistată, ci se operează în funcţie de cât de mare este ptoza şi dacă este prezentă la un singur ochi sau la ambii. În general, ptoza se operează în jurul vârstei de 3 ani. „Copilul până la vârsta de 3 ani este urmărit de oftalmolog, iar dacă se amână de către părinţi operaţia după această vârstă, există riscul de lenevire a ochiului“, avertizează dr. Schmitzer.
Colobomul palpebral
Un alt gen de afecţiune mai rar întâlnită decât ptoza este colobomul palpebral congenital. Constă în lipsa ţesuturilor în toată grosimea pleoapei. Practic arată ca o gaură în pleoapă. Colobomul apare fără vreo legătură cu antecedentele familiale.
Necesită supraveghere rapidă de către medic, pentru că dacă este expusă corneea, atunci există risc de ulceraţie cu complicaţiile de rigoare, care pot duce până la opacifierea acesteia sau perforarea ei şi la pierderea completă a vederii.
„Dacă este o lipsă mare de substanţă, atunci este nevoie de o intervenţie rapidă, indiferent de vârsta pacientului. Dacă este o lipsă de substanţă parţială, copilul trebuie supravegheat, tratat medicamentos până mai creşte si ajunge la câteva luni (cel puţin 3 luni), din motive anestezice“, precizează specialista în oculoplastie.
Blefarofimoza
Sindromul de blefarofimoză se întâlneşte relativ rar. Este o boală cu transmitere genetică, pe care o are unul dintre părinţi. Mai mult, este un complex de afecţiuni care cuprind: micşorarea pleoapei, a sprâncenelor, a fantei palpebrale, din acest motiv necesită două-trei intervenţii până la obţinerea unui rezultat satisfăcător din punct de vedere estetic. „În general, se operează în jurul vârstei de 3 ani, dar recomandăm mamelor să se prezinte cu copilul cât mai rapid la medic“, spune dr. Schmitzer .
wAtât în ptoza palpebrală, în colobomul palpebral, cât şi blefarofimoză, părinţii nu trebuie să neglijeze vizita la medic, tratamentul şi intervenţia chirurgicală, atunci când medicul oculoplast o indică.
„Dacă se tergiversează intervenţia chirurgicală și vederea copilului va fi afectată, acesta va avea o vedere scăzută, iar după 7 ani vederea nu se mai recuperează la nivel central, la nivelul creierului!“

Ce trebuie să ştii:

  1. Amânarea acestor intervenţii duce la complicaţii de statică  a capului copilaşului şi a lenevirii ochiului.
  2. Orice mică deviere a ochiului spre nas sau spre exterior poate să ascundă afecţiuni mult mai grave, cum ar fi tumorile, cancerele grave la copii, care sunt nedureroase şi care se descoperă întâmplător.
  3. Chiar dacă micuţul nu a avut nicio problemă cu ochişorii, este recomandat să i se facă primul control oftalmologic în jurul vârstei de 3 ani.

VICTORIA FLORE

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*