Medicina holistică

Foto © Valua Vitaly - Fotolia

Foto © Valua Vitaly - Fotolia
Foto © Valua Vitaly – Fotolia

După secole de terapie alopată, bazată pe tratarea simptomelor corpului fizic, asistăm la o transformare profundă a modului de a aborda sănătatea.
Boala nu mai este un ansamblu de simptome fizice, ci un dezechilibru la nivelul minţii şi al sufletului care se manifestă, în cele din urmă, şi la nivelul corpului fizic.

Medicina holistică constituie un mod cu totul diferit de abordare a problemei sănătăţii şi a bolii decât cel cu care suntem obişnuiţi. Deşi denumirea de „holism” e de dată oarecum recentă –  începutul secolului trecut, după cuvântul grecesc „holos” care înseamnă „întreg” – , există multiple dovezi că ar fi fost aplicată încă din Antichitate. Primul care a promovat abordarea holistică a fost Socrate, susţinând că „nu există nici o suferinţă fizică separată de una psihică”. La rândul lui, Platon era de părere că „se face o mare greşeală când suferinţele trupeşti şi cele sufleteşti sunt tratate de medici diferiţi” şi le recomanda terapeuţilor să ţină seama de relaţia dintre minte şi corp. Exact ceea ce înseamnă holismul: organismul uman este un sistem viu ale cărui componente sunt toate interconectate şi interdependente. Tot în acele vremuri, Hipocrate – considerat părintele medicinii – atrăgea atenţia asupra capacităţii organismului de a se vindeca singur, avertizând medicii să nu interfereze cu acest proces.
Şi corp, şi minte, dar separat
Holismul a imprimat modul de gândire în ceea ce priveşte sănătatea şi boala până la mijlocul secolului al XVII-lea, când s-a produs o mare schimbare. Provocatorul: un filosof, Descartes. Prin distincţia clară între minte şi corp promovată de acesta, viziunea asupra lumii n-a mai fost aceeaşi. Dacă până atunci vindecătorii se ocupau de relaţia dintre corp şi suflet şi îşi tratau pacienţii în contextul mediului lor social şi spiritual, odată cu această nouă perspectivă, s-a schimbat şi viziunea asupra bolii şi a metodelor de tratament. Diviziunea strictă între minte şi corp i-a determinat pe medici să se concentreze asupra maşinăriei trupeşti şi să neglijeze aspectele psihologice, sociale şi de mediu.
Corpul, precum o maşinărie
În ceea ce priveşte terapia holistică, treptat, a fost trecută în umbră, după care definitiv ignorată. Şi asta pentru vreo 300 de ani. Timp în care cultura noastră a fost, şi mai este încă, dominată de percepţia corpului uman ca o maşinărie, analizat în termeni de piese componente. Mintea este separată de corp, boala este văzută ca o proastă funcţionare a mecanismelor biologice, iar sănătatea este definită ca absenţa bolii. De ceva timp însă, această concepţie este uşor eclipsată de una ecologică şi holistică, prin prisma căreia universul nu mai este văzut ca o maşină, ci mai degrabă ca un sistem viu, concepţie care subliniază interdependenţa şi interacţiunea absolută a tuturor fenomenelor.
Armonie şi echilibru
Principalele teme ale medicinei hipocratice – sănătatea ca stare de echilibru, importanţa influenţei mediului, interdependenţa dintre minte şi corp şi puterea inerentă de vindecare naturală a organismului – au fost dezvoltate în China.
Potrivit medicinii chineze, tot ce este viu posedă un suflu vital (energia Ch’i), aceeaşi energie care animă cosmosul menţine şi omul în viaţă. Dezechilibrele, de unde şi bolile, apar când ch’i nu circulă cum trebuie prin aşa-numitele meridiane asociate cu principalele organe. Cauzele pot fi multiple. Printr-o dietă săracă, lipsă de somn, lipsă de mişcare, absenţa unei relaţii armonioase cu familia sau cu societatea, corpul iese din echilibru şi apare boala. O importanţă deosebită se acordă schimbărilor de anotimp şi influenţei acestora asupra organismului, dar şi dezechilibrelor emoţionale care sunt asociate cu organele interne.
Rolul terapiei holistice este acela de creştere a acestei energii după declanşarea bolii şi readucerea organismului în echilibru. Şi asta fără medicamente, ci doar prin tratamente naturale, energetice, informaţionale. Cum o abordare holistică porneşte de la premisa că acest suflu vital din fiecare este singurul capabil să determine boala, tot el trebuie „solicitat” să restabilească starea de echilibru. Boala nu este privită ca un intrus, ci ca o consecinţă a reţelei de cauze care au condus la dizarmonie şi dezechilibru, ceea ce fac ca terapeutul să nu urmărească contracararea vreunui efect (simptom de natură fizică), ci stimularea suflului vital Ch’i, care, odată trezit, va conduce la restabilirea strării de sănătate a întregului organism.
Care sunt terapiile holistice?
Toate terapiile care urmăresc vindecareav prin toate mijloacele, concomitent
şi a corpului şi a sufletului, prin reenergizarea şi armonizarea organismului. Terapia holistică
implică folosirea în tratament a diverselor metode ale medicinii alternative:
Ayurveda, acupunctura, aromaterapia, meloterapia, presopunctura, reflexoterapia, talasoterapia, shiatsu, meditaţia, rugăciunea şi altele.

OLGA SVEDUNEAC

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*