Luptă eficient împotriva micozelor

Fotolia_4462268

Foto: © Sandor Kacso / Fotolia

Micozele sunt afecțiuni neplăcute, care ne creează mult disconfort și de care este dificil să scăpăm definitiv. Totuși, există soluții împotriva acestor maladii cauzate de diferite tipuri de ciuperci 

Micoza este o afecțiune ce poate „ataca” pielea, mucoasele, părul, unghiile etc. și apare din cauza unor ciuperci microscopice. Cea mai frecvent întâlnită este Candida Albicans (situație în care vorbim de candidoză): 25% dintre femei sunt purtătoare de candida albicans și majoritatea dintre ele va dezvolta o micoză de tip vaginal. Micozele apar în special în zonele corpului care transpiră abundent: axile, pliul fesier, picioare, dar și pe pielea capului, mucoasa bucală, intestin, vagin.

Factori favorizanți

Știai că există ciuperci care trăiesc în permanență în corpul nostru fără să ne dăuneze? Ele fac parte din flora noastră naturală: intestinală, bucală și vaginală. În anumite circumstanțe însă, unele dintre aceste ciuperci se pot înmulți exagerat, de exemplu din cauza căldurii, umidității, condițiilor de igienă precară. De ce sunt micozele pielii mai frecvente vara? Pentru că ciupercile trăiesc luni de zile în medii umede și calde, iar vara frecventăm des locuri prielnice înmulțirii ciupercilor: ştranduri, bazine de înot, plaje, saună, duşuri publice.
Cum poţi contracta o infecţie micotică? Fie prin contactul direct cu o persoană deja infectată, fie prin intermediul suprafeţelor şi obiectelor contaminate: încălţăminte, şosete, covoraşele de la piscine sau saune, bazinetele pline cu apă prin care treci la intrarea şi ieşirea din bazin, trambulină etc. De asemenea, animalele domestice pot fi purtătoare de micoze transmisibile omului. De exemplu, dacă un animal prezintă porţiuni de piele de pe care i-a căzut părul, te poţi contamina dacă îl atingi.

Micoza piciorului

Se mai numește și „picior de atlet”, deoarece apare în special la persoanele care transpiră abundent în încălţămintea sport.
Simptome. La început poţi observa o iritaţie între ultimele trei degete de la picioare. Apar apoi mâncărimile, care pot fi foarte intense, senzaţia de usturime, roşeaţa. Pe măsură ce boala avansează, leziunile macerează, pielea se descuamează şi crapă, formând fisuri care te jenează la mers. Unghiile afectate de micoză se subţiază şi se deformează. Netratată, infecţia poate cuprinde talpa, iar leziunile se pot suprainfecta cu bacterii, în special stafilococ.
Tratament. Formele moderate de micoză pot fi tratate cu creme sau spray-uri antifungice pentru o perioadă de câteva săptămâni. Dacă va fi cazul, medicul va prescrie un tratament medicamentos mai puternic.
Prevenire. În locuri publice precum duşuri, ştranduri, piscine, poartă întotdeauna papuci sau şlapi. Pe timpul verii optează pentru o încălţăminte lejeră, care permite piciorului să se aerisească, precum sandale sau papuci din piele, iar în timpul activităţilor sportive alege pantofi de sport perforaţi. Folosește numai şosete din bumbac şi schimbă-le de două ori pe zi. Imediat după ce faci duş, în special în locuri publice, şterge-ţi bine picioarele cu un prosop uscat, inclusiv în spaţiile dintre degete, ca să îndepărtezi umezeala.

Micoza vaginală

Acest tip de micoză nu se extinde către alte organe ale aparatului genital feminin. Apariția ei depinde de pH-ul mediului ambiant, care se poate modifica sub influența hormonilor. Astfel, în perioada sarcinii și în menopauză riscul de a suferi o micoză vaginală este mai mare, căci mediul vaginal devine mai acid, iar ciupercile (candida albicans) se înmulțesc exagerat. În majoritatea situațiilor micoza se declanșează spontan, fără să existe o contaminare din exterior. La unele femei (8%) candidoza tinde să reapară regulat, chiar lună de lună, de obicei cu câteva zile înainte de menstruație, din cauza modificărilor hormonale.
Simptome. Prurit vaginal ce poate fi extrem de intens, leucoree (secreție vaginală de culoare albă, brânzoasă), pielea din jurul orificiului vaginal este iritată și roșie, durere la micțiune (când urina intră în contact cu pielea iritată), dureri în timpul contactului sexual.
Tratament. Se recomandă preparate antimicotice locale, prezente astăzi într-o largă varietate de forme de administrare (ovule, capsule gelatinoase, spumă, gel, comprimate sau unguente) care se introduc în vagin. Cel mai bine ar fi să ceri sfatul medicului și să nu te tratezi după sfaturile prietenelor. În cazul în care candidoza vaginală recidivează, tratamentul s-ar putea prelungi timp de 6 luni. Într-o asemenea situație medicul ar putea prescrie, pe lângă tratamentul local, și un antimicotic administrat oral, precum și probiotice pe cale orală, pentru restabilirea florei naturale.

Prevenirea recidivelor

O dată ce ai tratat micoza, ar fi bine să-ți iei câteva măsuri de precauție pentru a preveni reapariția infecției. 

  • Menține igiena zilnică normală (nu face dușuri vaginale).
  • După duș sau baie șterge-te cu un prosop uscat și curat, insistând în special în zona pliurilor și între degetele de la picioare.
  • Vara, poartă pantofi deschiși.
  • Optează pentru șosete și lenjerie intimă din bumbac. Schimbă zilnic hainele care intră în contact direct cu pielea.
  • Nu folosi obiectele de igienă ale altora (prosop, săpun etc.)

ANGELA CÎLȚAN

1 Comment

  1. Buna! Fiica mea avea un fel de ciuperca pe degetele de la picioare. I s-au innegrit la incheietura. Cel mai probabil a luat-o de la strand. Asa ca dupa ce am citit mai mult despre aceasta boala si am intrebat si un medic a inceput sa foloseasca cateva produse naturale pe baza de ulei 100% pur din arbore de ceai-tea tree de la Thursday Plantation. Asa ca a inceput acest tratament si a folosit o pudra naturala pentru picioare cu arbore de ceai, o crema antiseptica si o sticluta de ulei din arbore de ceai. Dupa ce spala pe picioare, cu un sapun organic de la ei, aplica crema antiseptica plus 2-4 picaturi de ulei din arbore de ceai. Dupa ce era bine uscata aplica pudra. Pentru ea aceste produse au avut rezultate foarte bune, au functionat si le recomand.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*