Invitație la ceai

Fotolia_28475416

28475416
Foto: © dusk / Fotolia

Noi, majoritatea europenilor, suntem obișnuiți să ne începem ziua cu o cafea.  Când oboseala de peste zi ne răpune, luăm o pauză și bem, desigur, o cafea. Alte obiceiuri și ritualuri am avea dacă am locui în Orient, unde aromele de ceai verde  și negru îi însoțesc pe toți cei care își doresc clipe de relaxare

Camellia sinensis,  o plantă darnică
Știai că ceaiul verde, ceaiul negru, cel galben și cel alb sunt „copiii“ aceleiași mame? Toate aceste sortimente de ceai se obțin din frunzele și mugurii arbuștilor Camellia sinensis, care se cultivă de mii de ani în Orient.
Ceaiul alb provine din mugurii și frunzele tinere ale plantei, recoltate primăvara și uscate la soare, imediat după ce au fost culese, metodă ce nu permite fermentația sau oxidarea materiei prime.
Ceaiul verde se obține prin aceleași procedee blânde, dar de această dată sunt uscate frunzele arbustului. Nenumărate diferențe de gust pot să apară în funcție de prospețimea frunzelor, de calitatea lor, de momentul recoltării, de mărimea lor și de respectarea tehnologiei de fabricație.
Pentru noi, care ne pregătim o infuzie fără a ține cont de reguli stricte, este greu de crezut că fiecare tip de ceai are scris pe ambalaj un mod diferit de preparare, care să-i pună în valoare aroma și să-i păstreze cât mai multe dintre proprietăți. Dacă pentru europeni infuzia reprezintă a opări pentru câteva minute o linguriță de ceai, pentru orientali ceaiul este tratat cu infinită grijă: ceaiul verde se prepară cu apă călduță, înainte ca aceasta să atingă temperatura de fierbere. Poate mulți dintre voi v-ați preparat infuzia obținând o licoare amăruie, cu gust astringent, pe care ați băut-o, doar cu gândul la beneficiile pe care vi le va aduce: accelerarea arderii caloriilor și oxidării grăsimilor. Un chinez n-ar opări niciodată frunzele de ceai verde, știind că aşa va obține un ceai amar.
Frunzele ajunse la maturitate sunt mai mult procesate (oxidate și fermentate) în cazul ceaiului negru, care păstrează un procent mai mare de cafeină și își menține proprietățile mai mult de un an (ceea ce nu se întâmplă, în cazul ceaiului verde sau alb, fiind versatile). Ceaiul negru este singurul care a pătruns de timpuriu, încă din secolul al XVI-lea, în saloanele nobililor englezi, dar în diverse combinații: cu ulei de bergamotă sau diluat cu lapte.
Ce au în comun toate aceste ceaiuri-„fiice“ din familia Camellia sinensis? Catechinele, puternici antioxidanți, inhibă formarea celulelor canceroase, reduc nivelul colesterolului „rău“ și în consecință, riscul de accidente cardiovasculare. Cercetări din ultimii 10 ani au scos la iveală și alte beneficii ale acestor ceaiuri: au efect antistres, inhibitor al evoluției maladiei Alzheimer, antiinflamator și împotriva radiațiilor, de combatere a unor bacterii ce rezidă pe căile respiratorii.

Efecte neplăcute
Datorită celor câteva procente de cafeină (o cană conține în jur de 40 mg, față de 100 mg la o cană de cafea), băut în cantități mari, poate să provoace insomnii, aritmii sau dureri de cap. Substanțele conținute în ceaiul verde pot interacționa cu medicamente de tipul sedativelor, anticoagulantelor, beta blocanților și a unor produse farmaceutice recomandate în calmarea tusei și răcelilor, reducându-le efectele.

Ceaiul în China  și în Japonia
Ceremonia ceaiului în China este diferită de cea din Japonia, dar la fiecare dintre aceste popoare a oferi un ceai este un gest simbol, încărcat de semnificații. În China, tinerii prepară ceaiul și îl oferă oaspeților mai vârstnici, în semn de respect. Tot ceaiul este elementul în jurul căruia se adună duminica marile familii și nelipsit de la nunți, când se reunesc cele două familii; refuzul unora de a bea ceai împreună cu familia celuilalt reprezintă un refuz ferm ca tinerii să-și unească destinele. A-și turna ceai unii altora simbolizează a-și cere iertare, mai ales dacă e vorba despre relația între părinți și copii.
Temae au denumit japonezii ritualul preparării ceaiului, ritual ce și are originea în mănăstirile budiste. Etapele,  tehnicile, ustensilele destinate ritualului ceaiului  depind anotimp, de împrejurare, de nenumărați alți factori. Enciclopedii întregi se pot scrie despre obiceiurile legate de servirea ceaiului, diferite de cele din China.

Ceaiul roșu vine de pe alt continent
Chiar dacă în China ceaiul negru este numit roșu, pentru majoritatea popoarelor lumii, ceaiul roșu reprezintă frunzele plantei sud-africane rooibos. Spre deosebire de ceaiurile din familia celui verde, frunzele de rooibos sunt mai puțin consumate deoarece planta are o răspândire mult mai redusă, iar consumatorii nu au fost informați suficient asupra beneficiilor. Ceaiul roșu nu are cafeină, are mult mai puține taninuri, dar este bogat în polifenoli și antioxidanți. În medicina tradițională africană, este întrebuințat pentru calmarea colicilor bebelușilor, alergiilor și astmului.

SONIA STANCIU

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*