Întrebări interesante despre alimentație

Fotolia_5217593
Foto: © Stocksnapper / Fotolia

Băuturi calde sau reci? Alcoolul îngrașă? Laptele de vacă e mai hrănitor decât cel de capră sau de oaie? Mezelurile din pui au mai puține grăsimi? Dacă te frământă asemenea întrebări, iată răspunsurile

Chiar dacă știm care sunt principiile unei alimentații echilibrate, există încă multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre nutriție și alimente.
Dacă ești preocupată să te hrănești sănătos, probabil că și tu ai încă multe nelămuriri privind acest subiect, așa că ne-am propus să îți oferim câteva informații care, cu siguranță, îți vor fi de folos.

Alcoolul îngrașă?

Se știe de multă vreme că alcoolul (adică etanolul) este o substanță nutritivă foarte bogată în energie. Un gram de alcool ne oferă 7,1 kilocalorii, deci aproape dublu față de cât conțin proteinele și glucidele.
Un litru de vin roșu (12% volum) conține 95 grame de etanol. Dacă bei alcool în timpul mesei, acesta va fi primul digerat. De ce? Deoarece pentru o perioadă de câteva ore alcoolul va reduce cu o treime „arderea” acizilor grași. Astfel, vinul va favoriza retenția de grăsimi, care vor avea tendința să se depună. Studiile au demonstrat că un consum ridicat de alcool conduce la acumularea de grăsimi la nivelul abdomenului și, deci, la creșterea greutății.

Ca să te răcorești e mai bine să bei băuturi calde sau reci?

Prin transpirație, corpul reușește să-și mențină temperatura la aproximativ 37°c. Cu cât temperatura exterioară e mai ridicată, cu atât se produce mai multă transpirație: prin evaporare, aceasta răcorește pielea. Oamenii care trăiesc în țările calde sorb pe tot parcursul zilei ceai cald. În acest fel, crește ușor cantitatea de transpirație, ceea ce răcorește organismul.
Fie că bei ceva cald sau rece, cea mai bună modalitate de a rezista căldurii este să te hidratezi. Băuturile ideale sunt apa minerală, ceaiurile de fructe sau de plante, sucurile de fructe sau de legume îndoite cu apă. Dacă transpiri abundent, este recomandabil să bei supă de legume sau de carne slabă, pentru a compensa pierderile de săruri minerale.

Trebuie să îndepărtezi petele verzi de pe cartofi?

Sub coajă, în germeni și în părțile verzi ale cartofului există o cantitate mai mare de solanină. Ingerată în cantități mari, această substanță irită mucoasele și poate provoca senzație de arsură în ochi, iritații ale pielii, dureri de cap și de burtă, diaree. În cantități mici, solanina este inofensivă pentru adulți. De aceea, înainte să-i gătești, îndepărtează toate porțiunile verzi ale cartofilor și decupează eventualii germeni. Nu le da copiilor cartofi care conțin părți verzi, căci cei mici au o sensibilitate crescută la solanină.

Care lapte e mai bun: de vacă, de capră sau de oaie?

Din punct de vedere nutritiv toate tipurile de lapte conțin apă, glucide, proteine, lipide, săruri minerale și vitamine. Totuși, există diferențe notabile între laptele provenit de la diferite mamifere. Toate cele trei tipuri de lapte conțin lactoză, iar compoziția laptelui de capră este asemănătoare laptelui de vacă. În schimb, laptele de oaie conține cu 50% mai multe proteine și aproape de două ori mai mult calciu, fosfor, zinc și vitamine B decât alte feluri de lapte. În același timp însă, laptele de oaie este mai bogat în grăsimi (un litru de lapte de oaie oferă 1100 kcalorii, iar cel de vacă doar 705 kcalorii).

Mezelurile din pui conțin mai puține grăsimi?

Depinde de tipul de produs. Carnea de pui și de curcan este, în general, mai slabă, așa că și preparatele obținute numai din acest tip de carne, fie că sunt sărate, afumate sau uscate, au mai puține grăsimi. Pieptul de curcan afumat, de exemplu, conține mai puțin de 2% lipide. În schimb, preparatele care pe lângă carne de pui sau de curcan au și alte ingrediente sau alte tipuri de carne (precum cârnații, diverse mezeluri) sunt aproape la fel de bogate în grăsimi ca preparatele din porc sau vită.

Poți consuma cele 5 porții de fructe și legume sub formă de suc?

Fructele și legumele constituie baza alimentației. Ele ne furnizează vitamine, săruri minerale, substanțe vegetale, fibre și sunt, în același timp, sărace în calorii. Recomandarea „5 fructe și legume pe zi” se referă, de pe o parte, la cantitatea necesară (adică de 5 ori câte o porție de 150 g de fructe sau legume), pe de altă parte la varietate (să mănânci zilnic 5 tipuri diferite de fructe și legume). Diversificând, beneficiezi de un aport echilibrat de nutrienți cât mai diferiți posibil.
Nu poți înlocui cele 5 porții de fructe și legume cu un litru de suc de fructe sau de legume: transformate în suc, fructele și legumele pierd cea mai mare parte a elementelor nutritive. Poți înlocui cel mult o porție din cele cinci cu un pahar cu suc.

Usturoiul e mai sănătos crud sau gătit?

Numeroase studii au dovedit că usturoiul are efecte benefice asupra sănătății sistemului cardiovascular. Un recent studiu arată că nu doar alicina are proprietăți antioxidante, ci și alți compuși sulfurați din usturoi. Pentru a beneficia la maximum de virtuțile usturoiului este recomandabil să-l mănânci crud (preferabil presat) și cu regularitate. Gătit, usturoiul își pierde substanțele active.

ANGELA CÎLȚAN

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*