Herpesul sau sărutul lui Iuda

Foto: © uwimages - Fotolia.jpg

Foto: © uwimages - Fotolia.jpg
Foto: © uwimages – Fotolia.jpg

Chiar dacă este considerat o afecţiune banală, herpesul este şi inestetic,
şi cât se poate de supărător. Şi când te gândeşti că te poţi procopsi
cu o asemenea neplăcere printr-un simplu sărut… Un gest comun de afecţiune
ce n-ar fi trebuit, precum sărutul lui Iuda, să aibă urmările ştiute.

Cauza herpesului, deşi se presupune că „face ravagii” de mai bine de două mii de ani, s-a lăsat cunoscută abia în anii ‘50 ai secolului trecut prin descoperirea virusului herpes simplex. E cea mai răspândită afecţiune virotică, caracterizată printr-o erupţie de vezicule mici, transparente, adesea grupate pe un fond roşietic şi înconjurate de o areolă roşie, cu localizare, de cele mai multe ori, pe buze, pe marginea externă a gurii, pe aripile nasului (buton de febră sau herpetic), provocat de virusul Herpes simplex de tip I, dar şi la nivel genital, de care răspunzător este virusul Herpes simplex de tip II. E foarte contagios, mai ales în timpul erupţiei, transmiţându-se prin simplul contact cu o persoană ce prezintă leziuni ce conţin virusul – sărut sau folosirea în comun a diverselor obiecte –, iar în cazul herpesului genital prin contact sexual. Din nefericire, motiv pentru care prevenirea contaminării este foarte dificilă, contactul cu virusul unei persoane infectate se poate face şi fără ca aceasta să prezinte leziuni vizibile, de unde şi gradul ridicat de contagiozitate.

Un virus perfid
Se consideră că 90% din populaţia globului, chiar dacă marea majoritate a celor infectaţi cu virusul provocator al herpesului nu au habar de aceasta, este purtătoare a acestui virus perfid în formă latentă, acesta persistând în organismul lor pe toată durata vieţii, căci odată pătruns în corp nu-l va mai părăsi nicicând, la nivelul ganglionilor limfatici, fără a se manifesta în vreun fel. În cazul a 10% dintre aceştia însă, virusul devine activ, chiar şi la un an după infectare, menifestându-se printr-o erupţie cutanată severă, febră, stare de oboseală, inflamarea ganglionilor limfatici. După acest prim puseu herpetic, virusul se „cuibăreşte” într-un ganglion limfatic situat în vecinătatea zonei în care s-a manifestat, pentru ca pe viitor, când beneficiază de condiţii prielnice – imunitate scăzută, infecţii însoţite de febră (guturai, gripă, angină), stres, emoţii puternice, oboseală accentuată, ciclu menstrual, sarcină, frig, expunere prelungită la soare – să-şi facă din nou simţită prezenţa prin recidive, de obicei în acelaşi loc în care a apărut prima oară, dar mai puţin violente. Purtătorul de virus herpetic o va simţi cu 12–24 de ore înainte prin mâncărimi sau furnicături, durere, senzaţia de arsură, prurit pe locul viitoarelor leziuni. După care îşi vor face apariţia şi veziculele specifice pline cu un lichid incolor. Peste câteva zile acestea se sparg, leziunea acoperindu-se cu o crustă gălbuie. Durata unui puseu herpetic este de 7–10 zile.

În ce constă tratamentul
Din păcate, nu s-a descoperit mijlocul care să determine virusul herpetic să părăsească organismul, tratamentele împotriva lui focalizându-se pe ameliorarea simptomelor. Un prim remediu a fost elaborat prin anii ’80 ai secolului trecut, având ca substanță activă aciclovir. Ulterior au apărut şi alte preparate, inclusiv homeopate. Toate însă nu fac decât să oprească multiplicarea virusului, în felul acesta recidivele putând fi mai rare. De obicei, remediile sunt prescrise în doze lunare, pe o durată de 6 luni. Pe durata puseului herpetic, pentru stoparea evoluţiei acestuia, grăbirea cicatrizării leziunii şi limitarea contagiozităţii, se poate recurge la preparate antivirale – un unguent pe bază de acizclovir. Ideal ar fi ca acesta să fie aplicat chiar de la prima senzaţie de arsură sau mâncărime, apoi de 3–4 ori pe zi. Pentru accelerarea uscării veziculelor, acestea se pot tampona cu o soluţie de albastru de metilen.
În forme uşoare, în tratarea herpesului se poate recurge şi la mijloace naturale: unguent sau ulei cu extract de cătină, care împiedică răspândirea virusului şi atenuează aspectul inestetic al crustelor veziculelor. În  situaţia în care recidivele depăşesc 6 pe an, la recomandarea medicului, se poate recurge la administrarea de medicamente antivirale pe bază de aciclovir.

Cum te ajuţi

  •  Nu atinge veziculele herpetice, în felul acesta eviţi să-ţi duci apoi mâna la ochi, ceea ce poate conduce la afecţiuni oftalmologice grave, chiar orbire;
  •  Dezinfectează leziunile cu o soluţie sau unguent antiseptic, evită însă să pui pastă de dinţi sau să le dai cu cremă;
  •  Nu înlătura crustele, după câteva zile acestea se vor cădea de la sine, fără a lăsa urme.
  •  Ai grijă de cei din jur: evită schimbul de pupături şi nu permite nimănui să-ţi folosească paharul, tacâmurile sau obiectele de igienă personală; nu admite ca prichindelul tău să fie pupat de oricine şi oricând, cel mai bine ar fi chiar să împiedici instaurarea unui asemenea obicei. Doar există şi alte modalităţi de a-ţi manifesta afecţiunea, nu-i aşa?

 

OLGA SVEDUNEAC

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*