Fără frică, despre frică

Fotolia_10190141
© Berchtesgaden / Fotolia

Unora le e frică de întuneric, de spaţiile închise sau traversarea unui pod, altora
de singurătate sau boli. Unii reuşesc să-şi învingă temerile, alţii le poartă ca
pe o povară, fără ca măcar să-şi dea seama că ele sunt cauza greutăţii ce-i apasă

În general, când vorbim despre frică, ne referim la ceea ce simţim atunci când credem – sau doar ni se pare – că integritatea corporală ne este în pericol. Situaţie în care, manifestân-du-se brusc prin pusee, sentimentul de frică acţionează ca un protector vigilent care declanşează o serie întreagă de mecanisme interioare care ne ajută să facem faţă împrejurărilor. Acţionând ca un mecanism de avertizare şi autoapărare care ne ţine departe de pericole, în asemenea situaţii frica este benefică.

Boală a imaginaţiei

Dar, una e să te temi că vei fi muşcat de un câine şi alta e să-ţi fie frică de agresivitate în general sau de viitor, de ceea ce îţi imaginezi că ţi-ar putea rezerva acesta. Dacă priveşti cu groază spre viitor, el te sperie, pe de-o parte prin imprevizibilitate, iar pe de alta prin previzibilul construit în imaginaţia ta. În acest caz frica este o boală a imaginaţiei. Şi are efect distructiv asupra organismului, cunoscut fiind că frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în acesta, conducând la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce face ca, în timp, să se manifeste afecţiuni prin afecţiuni precum boala coronariană, hepatita, impotenţa şi frigiditatea, boli de piele, psihoze şi nevroze şi altele.
Soluţia e simplă: ca să nu-ţi fie teamă, trebuie să te debarasezi de obiceiul de a-ţi imagina ce urmează să se întâmple. „Teama de moarte e mai înspăimântătoare decât moartea însăşi“, spunea Boethius.

Umbre ale trecutului

La fel şi în ceea ce priveşte trecutul. El poate „ascunde“ temeri cuibărite în străfundurile fiinţei, de care nu suntem conştienţi: tensiuni şi conflicte interioare acumulate în ani, sentimente de vină, mustrări de conştiinţă, dorinţe ascunse. ocmai entru ă unt inconştiente se constituie în manifestări ale simptomelor patologice. Frica nu se supune vreunei legităţi fiziologice sau psihologice, ea poate fi cunoscută doar dacă i se descifrează simbolurile prin care se manifestă. Şi, aşa cum tristeţea se trădează prin expresia feţei şi limbajul non-verbal al copului, frica se exprimă prin limbajul organelor. Nu ne dăm seama de acest aspect, dar frica există în subconştient, de unde acţionează precum un proces de eroziune asupra organismului. Şi, mai devreme sau mai târziu, apare boala.

Capcană pentru minte

Da, frica este o capcană pentru minte. Cele mai apăsătoare sunt traumele suferite în copilărie – din cauza excesului de agresivitate fizică sau verbală din partea părinţilor, a asistării la scene violente sau suferinţa unei persoane dragi –, faţă de care nu aveam cum să ne apărăm, de care, nici ulterior, neaducându-le la nivelul conştientului, pentru a le tece prin raţionamente ogice, -am ştiut cum să ne debarasăm. Puşi, chiar şi în anii maturităţii, în faţa unei situaţii asemănătoare – când se răsteşte cineva la noi sau ne ameninţă –, vom reacţiona precum copilul de odinioară, o vom judeca prin prisma minţii lui imature, ne va fi teamă cum i-a fost şi lui. Cu alte cuvinte, mintea ne va fi căzut în capcana fricii. Şi nu vom riposta cum ar trebui, nu ne vom apăra nicicum. Vom rămâne înmărmuriţi de frică. Şi-atât. Precum copilul de odinioară.
Dar lipsa de logică se tratează prin logică. Conştientizează-ţi frica, supune-o raţionamentelor logice, acestea o vor neutraliza şi anihila. Priveşte-ţi frica „fără frică“, imaginează-te ca om matur, fără povara temerii traumatizante din copilărie.

Eliberează-te

Ca o stare cronicizată, frica nu ne lasă libertatea de a fi noi înşine, ne face să cerem mai mult decât să dăruim, să criticăm mai mult decât să tolerăm, să ne simţim dezamăgiţi în loc să-i iubim şi să-i înţelegem pe ceilalţi.
Uită trecutul, el nu mai poate fi trăit, ci doar retrăit, ceea ce nu-ţi este de nici un folos. Nu-ţi readuce în minte scene ce te-au îngrozit, momente ce te-au îndurerat.
Trăieşte în prezent. Şi nu te preocupa, în mod excesiv, obsedant, nici de viitor, lasă-i dreptul să-ţi ofere surprize. Cu speranţa, cu convingerea că cele mai multe vor fi îmbucurătoare.

OLGA SVEDUNEAC

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*