Degenerescenţă maculară

Fotolia_11445960

Fotolia_11445960
Foto: © Yuri Arcurs / Fotolia

Vedere înceţoşată, distorsionată şi estomparea culorilor sunt doar o parte  din simptomele uneia dintre cele mai răspândite afecţiuni ale retinei –  degenerescenţa maculară –, la persoanele de peste 60 de ani, care afectează  vederea centrală, situată pe locul doi, după retinopatia diabetică legată de vârstă, drept cauză a pierderii ireversibile a acesteia

Degenerescenţa maculară este o afecţiune oftalmologică în urma căreia se produc leziuni la nivelul maculei, o zonă mică aflată în partea posterioară a globului ocular, cu rol important în vederea culorilor şi a detaliilor obiectelor, ajutându-ne în activităţi precum cititul, condusul autoturismului, recunoaşterea chipurilor. Pentru formele incipiente de boală s-au imaginat tratamente care îi încetinesc evoluţia, în formele bine instalate deja, tratamentul fiind pur paleativ.
Există două forme de degenerescenţă maculară: uscată (nonexudativă), în 90% din cazuri, care se manifestă treptat, vederea centrală fiind tot mai slabă sau din ce în ce mai înceţoşată, fără a conduce la pierderi severe de vedere, şi umedă (exudativă), mai rară, doar în 10% din cazuri, care poate produce leziuni permanente ale maculei în decursul a doar câteva luni sau chiar săptămâni, anihilând vederea centrală. Se manifestă doar în cazurile marcate deja de forma nonexudativă.

Cum se manifestă
Modificările de vedere produse în urma degenerescenţei maculare nonexudative apar lent, putând trece chiar neobservate, mai ales că, de obicei, afectează doar un ochi, cel sănătos compensând automat defectele de vedere ale celui bolnav, până ce afecţiunea începe să perturbe cititul sau desfăşurarea altor activităţi zilnice, spre deosebire de cele cauzate de forma exudativă, cu tendinţă de apariţie bruscă şi agravare rapidă.
Simptome comune ambelor forme de degenerescenţă maculară:

  • vederea centrală devine slabă, înceţoşată, mai puţin exactă;
  • se simte nevoia de mai multă lumină la citit decât înainte;
  • este nevoie de efort pentru a recunoaşte chipurile;
  • obiectele apar distorsionate şi mai mici decât sunt în realitate;
  • apar pete albe sau negre în câmpul vizual central;
  • liniile drepte devin ondulate şi curbate, acesta fiind primul simptom întâlnit în forma exudativă.

Măsuri profilactice
Nu există o metodă anume de a preveni instaurarea acestei afecţiuni. Se pot parcurge însă anumiţi paşi pentru a scădea riscurile.
Înainte de toate: examene oftalmologice efectuate în mod regulat, mai ales după vârsta de 50 de ani, pentru detectarea precoce a afecţiunii. Apoi, chiar dacă ţi s-a pus diagnosticul de degenerescenţă maculară, poţi lua măsuri pentru a-i încetini progresia şi a-ţi îmbunătăţi vederea, schimbându-ţi, de fapt, stilul de viaţă.
Iată în ce constau acestea:

  • Lasă-te de fumat. S-a constatat că tutunul perturbă activitatea vaselor sanguine, inclusiv pe cele ale retinei, motiv pentru care fumătorii sunt mult mai predispuşi spre a contracta o asemenea neplăcere, decât cei ce nu s-au dedat acestui viciu.
  • Mănâncă fructe. Studii recente au demonstrat că un regim alimentar bogat în fructe poate scădea considerabil riscul instaurării acestei afecţiuni.

În cazul în care există deja degenerescenţă maculară nonexudativă, se pot lua măsuri de prevenire a trecerii acesteia în formă exudativă, de o gravitate mult mai mare.

  • Ia, doar la recomandarea medicului, suplimente nutritive cu conţinut de zinc, seleniu, vitaminele A şi E. S-a constatat că, în cazul unei forme moderate, pot încetini progresia şi începerea procesului de pierdere a vederii.
  • Consumă mult peşte. Sudii recente au evidenţiat faptul că peştele, o sursă importantă de acizi graşi omega-3, poate scădea riscul instaurării degenerescenţei maculare.
  • Elimină din alimentaţie produsele bogate în acizi graşi saturaţi.
  • Benefice organismului pot fi însă uleiurile din nuci şi alune.
  • Poartă ochelari de soare cu factor de protecţie împotriva radiaţiilor ultraviolete.

 

Atenţie la factorii de risc!
Chiar dacă încă nu e cunoscută cauza degenerescenţei maculare legate de vârstă, se ştie care sunt factorii ce-i favorizează instaurarea.

  • Pe primul loc se situează inevitabila şi incontrolabila înaintare în vârstă, 25% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani confruntându-se cu această neplăcere;
  • Jumătate din cei al căror unul dintre ochi este atins de degenerescenţă maculară o vor contracta, în decurs de 5 ani, şi la celălalt;
  • Predispoziţie genetică;
  • Obiceiuri dăunătoare, printre care la loc de frunte se situează fumatul. Riscul ca fumătorii să dezvolte această afecţiune este de trei ori mai mare decât în cazul nefumătorilor;
  • Afecţiuni precum ateroscleroza, hipertensiunea arterială – încă un motiv pentru a nu le trece cu vederea –, dar şi expunerea la radiaţii ultraviolete, de care ar trebui să te protejezi;
  • Dietă dezechilibrată, bogată în grăsimi şi săracă în carotenoide, vitamine antioxidante şi zinc;
  • Operaţia de cataractă. Probabilitatea instaurării degenerescenţei maculare la vârstnicii operaţi de cataractă este mai mare, decât la ceilalţi.

OLGA SVEDUNEAC

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*