Cyberhondria – sănătatea între computer, imaginaţie şi teamă

Foto: © NatUlrich/Fotolia

Foto: © NatUlrich/Fotolia
Foto: © NatUlrich/Fotolia

Ai simptome ciudate, pe care nu le-ai mai încercat până acum. Te aşezi în faţa computerului şi cauţi pe internet. Ai primit nu unul, nu două, ci zeci de rezultate. Citeşti despre simptomele tale şi îţi pui un diagnostic înspăimântător. Te recunoşti în această descriere? Atunci ai şanse să fii cyberhondriac. Câţi dintre noi nu procedează astfel?

Ipohodria bunicilor  vs. a noilor generaţii
Când durerile nu le dădeau pace, bunicii noştri apelau la ceea ce ştiau din bătrâni: o frecţie, o compresă, o alifie pre- parată în casă, din untura albă de la Crăciun şi binecunoscutele ierburi de leac. Dacă durerile nu cedau, ieşeau la poartă, se sfătuiau cu vecinii şi mergeau cu încredere la medicul satului, pe care îl priveau ca pe un om cu multă carte, un salvator venit să le aducă vindecarea.
Bunicii de la oraş luau în braţe un ghid pentru sănătatea familiei şi citeau câteva pagini, încercând să găsească un răspuns la întrebările ivite odată cu durerea. Nu auziseră de atâtea boli şi de cine ştie ce sindrom, fiindcă ghidul era o carte subţirică, iar medicina nu era evoluată într-atât. Cei mai mulţi trăiau liniştiţi, doar câte unuia i se întâmpla ca, după ce a lăsat ghidul pe noptieră, numele bolii să îi stăruie în minte şi să se creadă bolnav. Şi foarte rar deveneau ipohondri. Bunici cu gânduri limpezi, cu somn liniştit.
Nouă ne-a devenit indispensabil computerul – o mare de informaţii în care ne face plăcere să ne scăldăm zilnic. Încă din copilărie, totul pare o magie: deschizi google şi scrii iute un cuvânt; ţi se întinde în faţă un orizont spre care mergi cu paşi repezi, dintr-o sete bolnavă de cunoaştere. Dar de computer se leagă multe dependenţe. Dintre toţi cei care navighează, unii cad în patima infornographiei, abandonează orice altă activitate şi caută cu pasiune informaţii pe care apoi le răspândesc. Egocentriştii sau însinguraţii îşi fac bloguri şi controlează de mai multe ori pe zi câte persoane le-au vizio- nat gândurile sau imaginile postate acolo, câte like-uri au primit şi ce comentarii s-au făcut pe seama celor scrise. Aceştia sunt egosurferi. O altă categorie sunt cei care, având la un moment dat o suferinţă, consideră computerul cea mai de încredere sursă: dau o căutare, au regăsit simptomele pe un site, îşi pun diagnosticul. Apoi încep să-şi plângă de milă şi li se face o teamă cumplită de urmări. Frica şi neliniştea pun stăpânire pe cyberhondriaci, iar ei continuă să caute cu frenezie tratamente la îndemâna lor, forumuri pe care necunoscuţi „de încredere” descriu cum au trecut prin ceva asemănător. Speranţa şi deznădejdea se luptă pentru supremaţie în adâncurile fiinţelor lor.
Gânduri tulburi, obsedante, nopţi albe, de frământări.
Cercetaţi încă din anii ’90
Cyberhondria a fost remarcată pe la sfârşitul anilor ’90: pe măsură ce creştea numărul utilizatorilor de calculatoare, mare parte din cei care căutau online diferite subiecte medicale aveau tendinţa să născocească scenarii pesimiste pentru afecţiunile lor. În 2008, dicţionarul Webster publica neologismul cyberhondriac, deşi despre tulburare se scrisese în 2001, în Jurnalul britanic de neurologie, neochirurgie şi psihiatrie şi în acelaşi an se vorbise la BBC despre cyberhondrie, utilizarea excesivă a site-urilor pentru a alimenta teama pentru sănătate. Tot în 2008, doi cercetători de la firma Microsoft au început un studiu. Din 500 de persoane supuse unor sondaje de opinie şi care căutau pe internet articole medicale, jumătate au declarat că lectura le-ar putea reduce teama, iar unei persoane din cinci lectura i-a sporit simţitor îngrijorarea.
După o astfel de căutare, o persoană predispusă la stări de anxietate are 90% şanse să devină cyberhondriac. Deşi internetul ar putea înlesni relaţia medic-pacient, pe multe pagini nu postează medici, informaţiile fiind inexacte. O altă deficienţă a paginilor web este că o boală gravă poate fi trecută înaintea uneia comune, iar la căutare intervine un factor subiectiv: utilizatorul computerului. Astăzi se consideră că jumătate din cei care accesează site-uri medicale devin cyberhondriaci.
Faţă în faţă cu medicul
Un pacient speriat nu trebuie să-şi refuze dreptul la o a doua opinie. După frământări intense, iată-l faţă în faţă cu medicul. Celor mai mulţi dintre medici le este incomod un pacient cyberhondriac. Din fericire, în cele mai multe cazuri, acest pacient începe prin a-şi mărturisi frământările, spunând: „Am citit pe net că…” În timpul anamnezei, în loc de răspunsuri simple, oferă nişte răspunsuri în termeni profesionali, reproduşi de pe site-uri. Au fost cazuri când pacientul a venit la cabinet cu informaţiile printate de pe internet, cerând şi tratamente de ultimă generaţie.
Într-o astfel de situaţie, pentru o consultaţie medicul pierde de două ori mai mult timp. Pacienţii intră în cabinet cu prejudecăţi greu de schimbat şi sunt la fel de greu de convins că nu li se va întâmpla nimic fatal.
Sunt medici care consideră că internetul deschide căi de comunicare între ei şi pacienţi. În dorinţa de a demola prejudecăţile unui cyberhondriac, medicul mai are şi alte soluţii:

  • la sfârşitul consultaţiei, oferă pacientului un material printat chiar de pe internet, cu mai multe informaţii despre boală şi tratament. În acest mod, combate convingerile recurgând la arsenal informatic la fel de convingător.
  • îi indică pacientului pagina web pe care medicul a postat exact simptomele şi tratamentele aferente bolii.
  • îl aşteaptă cu întrebări pe un forum, în acest fel păstrând legătura cu pacientul şi supaveghind de la distanţă felul în care urmează tratamentul prescris.

 

În concluzie,
Sănătatea nu e un joc pe computer. Respiră adânc, caută un film, ca să te relaxezi.
Scuteşte-te de stresul unor nopţi nedormite!
Dacă ţi se pare că ceva nu e în ordine cu tine, mergi la medic. Oricât ai crede că-ţi înţelegi organismul, nu ai tot bagajul de cunoştinţe necesar pentru a te lansa în ipoteze corecte.
Mergând la medic, cel puţin vei avea un diagnostic, recomandări pentru investigaţii şi soluţii de tratament. 

SONIA STANCIU

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*