Cu ochii pe bunicii independenți

„Cine n-are bunici să-și cumpere!“, aș parafraza eu o binecunoscută zicătoare. Mie mi-a mai rămas un singur bunic și sunt extrem de mândră de el. Are aproape 90 de ani și, deși au apărut unele semne de bătrânețe, a rămas o persoană independentă și interesată de tot ce-l înconjoară. Este confidentul meu, sfătuitorul meu de bază și mi-aș dori  să petrec mai mult timp cu el decât pot acum.

Ce înseamnă independența  la vârsta a III-a?
Probabil că mulți dintre voi sunteți în situația mea și la fel ca și mine vă întrebați până unde bate limita independenței bunicilor noștrii. Când e mo-mentul în care lăsăm deoparte ocheadele de pe margine și ne implicăm literalmente în îngrijirea lor? În primul rând, trebuie să avem în vedere evaluarea stării de sănătate. Orice om în vârstă are afecțiuni specifice numărului de ani pe care-i poartă în spate. Poate fi vorba de o hipertensiune arterială, de boli de inimă nu foarte grave, de probleme cu auzul etc. Toate acestea pot fi ținute sub control și nu are rost să știrbim independența și mai ales orgoliul celui care ne-a răsfățat o viață întreagă. Un alt aspect important de care trebuie să ținem cont este dacă cel mai în vârstă membru al familiei își ia singur, fără ajutor, medicamentele zilnice. Adică verificați dacă ia cât trebuie, când trebuie, dacă-și ține singur socoteala. Și, nu în cele din urmă, îndreptați-vă atenția către modul în care reușește bunicul/a să-și rezolve problemele de zi cu zi.
Mă refer aici la cumpărături mărunte (ziare, pâine, lapte etc), la modul în care se descurcă cu banii (dacă nu face confuzii), la dereticarea în casă (curățenie, rufe, mâncare) sau posibilitatea fizică de a urca sau coborî scările. Dacă la toate aceste capitole stă bine, în limitele vârstei, nu trebuie să vă faceți griji, ci doar să fiți vigilenți și să puteți să-l ajutați imediat fără a-i lăsa sentimentul neputinței lui. Mulți bătrânei nu-și acceptă vârsta, iar mintea le e mai ageră decât a noastră și acesta e un exemplu demn de urmat. Îmi aduc aminte amuzată că de fiecare dată când bunicului i se oferea locul într-un mijloc de transport, se îmbufna și se întreba retoric de ce i se întâmplă asta, că doar el nu e „un moș“!
Care sunt semnele că-și pierde independența?
Poate ai observat, în timpul vizitelor pe care i le faci, că bunica, care era mereu o femeie cochetă, are un aer ușor neglijent sau cutia poștală a bunicului e plină ochi. Îi întrebi dacă sunt în regulă și ei îți răspund, sprijinindu-se de brațul tău, „da, totul e perfect, nu-ți face griji, dragă!“. Dacă ar admite că au o problemă, ar însemna că renunță la independența lor. În plus, nimănui nu-i place să fie o povară pentru alții, chiar dacă noi, cu toată dragostea și necondiționat, am avea grijă de ei. Iar această grijă trebuie să se manifeste prin ajutor în casă, la cumpărături, la suplimentarea pensiei, sau, in extremis, mutarea vârstnicului, chiar dacă e greu de înduplecat, cu noi în casă sau pe undeva în apropierea noastră. Dacă ajungeți la această ultimă variantă, îi puteți spune, pentru a-l convinge, că aveți nevoie de el ca să-l supravegheze pe cel mic sau inventați o scuză plauzibilă. Se va simți util și garantat va vrea să „vă ajute“.
Așadar, semnele care trebuie să ne dea de gândit sunt: în bucătărie găsiți resturi de mâncare alterată nearuncate la gunoi, pierderea interesului pentru întâlnirile pe care le avea cu prietenii sau apropiații lui/ei, urme de vânătăi pe care nu le poate explica, greutatea de a se ridica de pe scaun, nesiguranța sau confuzia când trebuie să facă ceva în casă – care în mod normal era o rutină, probleme de igienă, scăderea bruscă în greutate, indiferența față de ceea ce se întâmplă în jurul lui/ei, apariția unor boli diagnosticate care necesită un tratament intens și complicat etc. Indiferent de situație, nu vă descurajați, priviți lucrurile cu optimism și inspirați-le bunicilor aceleași sentimente.
Ce alternative sunt?
După ce o viață întreagă au avut grijă de noi, este greu pentru simpaticii bătrânei să facă schimb de locuri cu noi. Ei și-au câștigat dreptul la locul întâi în această ierarhie. De aceea, e posibil să nu accepte din prima ajutorul nostru sau se poate întâmpla ca noi să nu putem oferi în totalitate ajutorul de care au ei nevoie. Nimeni nu este de condamnat, dar trebuie să știți că există alternative. Furând modelul occidental, au apărut, de curând, și la noi în țară firme specializate care contra cost au grijă de oamenii mai în vârstă, la domiciliu. Personalul special instruit prestează servicii casnice (gătit, cumpărături, plata facturilor, curățenie, spălat și călcat rufe, companie etc) dar și servicii de îngrijire personală. În acest fel, bunicuții nu-și părăsesc casa, pot duce în continuare o viață liniștită și scutită de griji, alături de noi și de restul familiei. În cazuri mai grave, căutați un azil decent, care să asigure îngrijirea adecvată a bunicilor.

ADA OPREA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*