Corpul meu, o chestiune de încredere în sine

Foto: © vgstudio / Fotolia

Foto: © vgstudio / Fotolia
Foto: © vgstudio / Fotolia

Trăim vremuri grele. Trăim vremuri supuse știrilor și modelelor create de televiziune și internet. Încă de mici ni se deformează imaginea despre sine, ni se afectează încrederea în noi. Și aici trebuie să lucreze fiecare în parte, pentru sine, pentru binele personal.

Aș începe articolul cu o glumă pe care am auzit-o de curând. Se spune că cercetătorii au descoperit, recent, ce e în mintea femeii, ce-și dorește ea. Între timp, femeia s-a răzgândit. Pornind de aici pot afirma cu certitudine că cele mai multe femei se împiedică mereu de o singură problemă: modul în care arată. Din momentul în care fetița își conștientizează formele corpului, până la mulți ani după menopauză, încrederea în sine este într-un fel sau altul subminată. Femeia duce toată viața o luptă ca să arate bine, dar de cele mai multe ori cade în depresie, cade în patima dietelor sau stă pe muchie de cuțit când vine vorba de diverse boli. De aceea, deși greu de aplicat, toate trebuie să ne găsim echilibrul, să realizăm care ne este adevăratul potențial și adevărata valoare, pentru că altfel calitatea vieții noastre scade și, mai mult, relațiile pe care le avem se deteriorează.

De ce nu suntem mulțumite?
„Sunt prea scundă, prea înaltă, prea slabă, prea grasă, n-am forme, vreau părul creț, vreau picioare lungi cu glezne subțiri, vreau, vreau, vreau…“ cam astea sunt ideile care ne bântuie mintea. În primul rând, aceste îndoieli sau complexe, sunt în mare parte generate de bombardamentul informațiilor din media. Promovarea intensă, la TV sau în presa scrisă, a unor modele de feminitate ușor îndoielnice din toate punctele de vedere, le face pe femei să se simtă inferioare, nedorite, neatractive sau deloc sexy. În al doilea rând, educația pe care o primim acasă vizavi de cum arătăm sau de cum este corpul nostru, inducerea greșită a simțului ridicolului, abuzurile sexuale/fizice/verbale sau respingerea repetată de către potențialii noștri parteneri pot duce la scăderea încrederii în noi sau chiar la distrugerea acesteia în totalitate. Chiar dacă pare un țel greu de atins, femeia trebui să-și impună să nu se mai compare cu altele, să lase la o parte gândurile negativiste, să se accepte așa cum este sau să facă schimbările pe care le vrea, dar nu cu riscul sănătății. Cea mai importantă, în toată această ecuație, este ATITUDINEA din care trebuie să se degaje vorbele: sunt frumoasă, sunt deșteaptă, nu sunt perfectă, mă simt bine în pielea mea și am multe de oferit celui care merită.

Cum trecem  peste nemulțumiri?

  1. Acordă atenția cuvenită felului în care arăți. Nu trebuie să dai o avere pe tratamente cosmetice, haine, parfumuri, pantofi etc. Cosmetica ți-o poți face singură acasă. Hainele nu trebuie să fie dintre cele mai scumpe, pentru că nu prețul te face să arăți bine, ci modul în care te îmbraci. Există o grămadă de trucuri ca să ascunzi imperfecțiunile corpului. Indiferent de ce porți, fii demnă! Atitudinea face totul! Nu adopta comportamentul vulgar ca al multor vedete autohtone. Este important să știi care e trendul în modă, numai că nu tot ce e în vogă îți vine bine. E suficient să dai ținutei tale niște aspecte moderne. Poartă, spre exemplu, o eșarfă șic, o broșă drăguță, o bentiță pentru păr interesantă, un dres colorat etc. Simte-te liberă ca un copil! Parfumul pe care îl folosești nu trebuie să fie puternic ca să atragi atenția unui bărbat. Discreția și misterul îi vor stârni interesul mai mult decât orice altceva. Lasă-ți sexualitatea să funcționeze de la sine, nu copia atitudini, poartă-te firesc, iar cel care trebuie să recunoască semnalele tale o va face cu siguranță.
  2. Îmbogățește-te spiritual. Adică învață lucruri noi, citește, încarcă-te cu energie pozitivă. Relaxează-ți mintea, ascultă o muzică care să te binedispună și care să-ți insufle sentimente de bucurie, iubire, nicidecum nu asculta melodii care te fac să te gândești la trecut sau la experiențe neplăcute. Dacă te vei simți bine în interior, asta se va vedea și în exterior, iar lumea va remarca schimbarea. Se cheamă ÎNCREDERE ÎN SINE. Fă lucruri care îți plac, privește problemele pe care le ai ca și rezolvate, acordă încredere celor din jurul tău.
  3. Concentrează-te pe po- tențialul tău maxim, nu pe „cum să fiu ca X“. Poate ți s-a întâmplat să te trezești gândindu-te: „ce aș vrea să fie și eu ca ea!“. În primul rând chestia asta este o prostie și în al doilea rând este imposibil să fii altcineva. Una este să apreciezi calitățile unei alte femei și alta este să îți dorești să te transformi în ea. Nu te compătimi, gândește-te că și ceilalți oameni pe care îi admiri și-i consideri modele în viață au probleme ca și tine, toți au urcușuri și coborâșuri de-a lungul vieții. Nimeni nu trăiește niciun vis, ci toți suntem ancorați într-o realitate socială, politică, economică etc. și toți facem sacrificii pentru a realiza ceva sau pentru a ne îndeplini dorințele.
  4. Fără a te dovedi un prieten rău, încearcă să te detașezi de problemele prietenilor tăi, a membrilor familiei tale. Nu-i îndepărta de tine, dar ai grijă să nu te împovărezi și cu alte experiențe rele care nici măcar nu-ți aparțin. Toate lucrurile negative din jurul tău te vor face să te îndoiești și mai multe de calitățile tale. Caută compania oamenilor veseli, optimiști, cu sisteme de valori bine puse la punct. Socializarea (atenție, nu cea virtuală!) este un instrument care te va ajuta să-ți îndeplinești dorințele, să-ți atingi țelurile.
  5. Fă o listă! Pune pe hârtie toate calitățile tale, toate punctele tale forte. O să fii uimită de câte vei găsi. Apoi, fă o listă cu defectele tale. Aici nu trebuie să scrii defectele pe care ți le găsesc alții, ci nemulțumirile tale legate de tine. Încearcă să vezi cât poți îndrepta, cum și cu ce sacrificii. Pune în balanță, cântărește bine și rezolvă-ți problemele cât mai repede.

ADA OPREA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*