Cifre importante pentru sănătate

Foto © PhotographyByMK - Fotolia

Foto © PhotographyByMK - Fotolia
Foto © PhotographyByMK – Fotolia

200, 12, 80, 120/80… Pare o înșiruire de numere lipsită de sens, dar nu e așa. Sunt câteva dintre acele numere importante de care medicii țin cont atunci când ne evaluează starea de sănătate.  Tu știi ce numere ai?

Nu exagerăm spunând că adeseori sănătatea noastră se măsoară în cifre. De exemplu, colesterolul, glicemia (dar și multe alte analize de sânge), tensiunea arterială, temperatura sunt exprimate în numere, iar aceste numere îți pot spune dacă o afecțiune este deja instalată sau dacă ești expusă riscului de a suferi de o boală gravă, precum maladii cardiovasculare sau diabet. Cunoscând aceste valori poți lua măsuri la timp.
 Colesterolul total este o combinație a colesterolului HDL (colesterolul „bun”) și a celui LDL (colesterolul „rău”).

200

Valoarea normală a colesterolului total se situează între 150 – 200 mg/dl. Valorile cuprinse între 200 și 239 mg/dl indică o creștere moderată, dar care nu trebuie neglijată. O valoare de peste 240 mg/dl este deja alarmantă: riscul de apariție a bolilor cardiovasculare este de două ori mai mare decât la persoanele cu valori normale. Nivelul HDL ar trebui să fie de 40 mg/dl sau mai mare la bărbați și de 50 mg/dl sau mai mare la femei.
Trigliceridele sunt un alt tip de grăsime din sânge. Nivelul lor ar trebui să fie sub 150 mg/dl, dar valoarea optimă este de sub 100 mg/dl. Dacă ai colesterolul crescut ar fi bine să iei măsuri: redu consumul de grăsimi și de dulciuri, mănâncă mai multe fructe și legume, fă mai multă mișcare.
Colesterolul ar trebui măsurat cel puțin o dată la 5 ani, dar bărbații de peste 45 de ani și femeile de peste 55 de ani ar fi bine să-și facă această analiză o dată la 1 – 2 ani.

120/80

Dacă ai o tensiune arterială de 120/80 te poți lăuda cu o tensiune „de aviator”. Totuși, sunt considerate normale și alte valori, cu condiția să fie mai mici de 139/89. Valorile cuprinse între 140/90 – 159/99 indică hipertensiune mică, cele între 160/100 – 179/109 indică hi-pertensiune moderată, iar va-lorile mai mari de 180/110 trădează o hipertensiune mare.
Netratată, hipertensiunea este periculoasă pentru sănătate, în special pentru inimă și poate conduce la probleme serioase: accident vascular cerebral, infarct de miocard, insuficiență renală, leziuni oculare etc.

12

Este valoarea hemoglobinei. Femeile au, în general, o valoare a hemoglobinei de 12 g/dl, dar aceasta poate varia între 11 și 15 g/dl. O valoare mai mică de 11 g/dl poate trăda existența anemiei, o afecțiune frecventă în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 18 și 45 ani. Hemoglobina este pigmentul roșu-aprins care colorează globulele roșii și joacă un rol important în transportarea oxigenului către toate celulele organismului.
Dacă te supără simptome pre- cum senzație de slăbiciune, oboseală, somnolență, difi-cultăți de concentrare, scăderea memoriei, piele și mucoase palide, vindecare înceată a rănilor fă-ți niște analize de sânge, căci este posibil să ai anemie.

80

Valoarea glicemiei, măsurată dimineața, pe nemâncate, ar trebui să fie de 80 mg/dl sau mai mică. Glicemia oscilează pe parcursul zilei: pe ne-mâncate ea este mai mică de 100 mg/dl, iar la două ore după masă ajunge la 100 – 140 mg/dl. Se poate vorbi de diabet dacă glicemia, măsurată în repetate rânduri dimineața pe stomacul gol, este egală sau mai mare decât 126 mg/dl și dacă, la două ore după masă, atinge o valoare mai mare de 200 mg/dl.
Când glicemia scade sub 50 mg/dl vorbim de hipoglicemie (nivelul de zahăr din sânge este prea scăzut), care se manifestă prin tremurături, transpirație excesivă, paloare, slăbiciune, amețeli, palpitații, dureri de cap. Hipoglicemia poate apărea din cauza foamei sau, dimpotrivă, în urma unei mese bogate în zaharuri sau glucide, în urma consumului de alcool pe stomacul gol, ca urmare a unui exercițiu fizic intens sau prelungit, după administrarea anumitor medicamente. Soluția de moment: mănâncă zahăr sau dulceață (1–2 lingurițe) ori bea un pahar cu suc dulce.

80… din nou

Se știe că obezitatea este unul dintre factorii de risc cardiovasculari. Studii re-cente au ajuns însă la concluzia că nu atât greutatea este alarmantă, cât forma siluetei. Persoanele care au silueta în formă de măr (grăsimea e localizată în zona abdomenului) prezintă riscuri mai mari de a dezvolta o maladie cardiacă.
Măsoară-te în talie chiar dedesubtul buricului. Dacă talia ta depășește 80 cm (pentru femei) sau 94 cm (pentru bărbați) înseamnă că prezinți riscul de a dezvolta o maladie cardiovasculară, hipertensiune, diabet, probleme metabolice. Valorile de peste 88 cm la femei și 102 la bărbați semnalează că riscul apariției unei maladii cardiace este ridicat. Specialiștii au ajuns la concluzia că fiecare centimetru în plus în talie crește cu 2% riscul de infarct. Concluzia: scapă de burtă!

Îmbunătățește-ți valorile!
Dacă valorile tale nu se încadrează în parametrii normali îți poți modifica stilul de viață și alimentația ca să scazi riscul apariției unor boli serioase.

  •  Renunță la fumat.
  •  Scapă de kilogramele în plus, în special dacă sunt depuse în zona taliei.
  •  Fă mai multă mișcare.
  •  Adoptă o alimentație echilibrată: fructe, legume, cereale integrale,  carne slabă, lactate cu conținut  mic de grăsimi. Limitează  consumul de grăsimi.

ANGELA CÎLȚAN

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*