5 semne care trădează un mincinos

Foto: © jerome berquez / Fotolia

Foto: © jerome berquez / Fotolia
Foto: © jerome berquez / Fotolia

Nu ai nevoie de un detector de minciuni pentru a descoperi dacă cineva te minte. Privește-l cu atenție când îți vorbește și vei surprinde acele gesturi și reacții fizice involuntare care îl dau de gol

Există oare vreun om care să nu fi spus nici o minciună în viața lui? Poate că da, chiar dacă noi nu cunoaștem vreunul. În orice caz însă, potrivit unui sondaj realizat în Statele Unite ale Americii, 90% dintre oameni recunosc că mint cu regularitate. Asta înseamnă că nu mai putem avea încredere unii în alții pentru că suntem cu toții niște mincinoși? Nu, nici vorbă de așa ceva. Cei mai mulți dintre noi nu mințim de plăcere sau din dorința de a face rău, ci din necesitate. Este vorba de acele minciuni inofensive pe care le spunem ca să menajăm sentimentele celorlalți, să înăbușim un conflict, să ne ușurăm viața în comunitate…
Sigur că există și minciuni elaborate, inacceptabile, adică acelea care manipulează sau îi rănesc pe ceilalți. Acestea sunt minciunile pe care vrem să le detectăm.

Creierul e sensibil la minciună
Se pare că atunci când o persoană minte, creierul acesteia acționează automat, fără să țină seama de discursul verbal și generează mici reacții la nivelul pielii, greu detectabile de un ochi neavizat. Și totuși, un mincinos lipsit de experiență poate fi ușor demascat deoarece corpul lui va emite niște semnale ce îl vor face să nu se simtă bine în pielea lui și care, în același timp, îi vor atrage atenția celui care îl ascultă. Sigur, mincinoșii „profesioniști“ reușesc să di-minueze intensitatea acestor reacții involuntare, dar nu să le elimine complet.
Hai să vedem care sunt gesturile și semnele fizice care trădează un mincinos.
1.Își duce mâna la gură
Un gest pe care îl moștenim din copilărie: cei mici își pun adeseori mâna peste gură, de parcă ar vrea să împiedice cuvintele urâte să iasă afară. La adulți, gestul este mai puțin evident decât la copii. Cei mai mulți dintre mincinoșii versați reușesc să controleze acest gest, deviind traiectoria mâinii către nas, bărbie, obraz sau ureche (de exemplu, își ating nasul, își freacă bărbia, se joacă cu lobul urechii etc.). Oricum însă, când cineva îți spune o anumită poveste (mai ales dacă aceasta pare greu de crezut), gestul de a-și duce frecvent mâna la față poate fi un indiciu că minte.
2. Transpiră abundent, clipește des
Unul dintre semnele pe care le poți observa la o persoană care minte este faptul că are gura uscată și, drept urmare, înghite mai des, își umezește buzele cu limba, soarbe des dintr-o băutură. De asemenea, pot apărea unele reacții epidermice incontrolabile, precum transpirație excesivă, contracții ușoare ale mușchilor feței, dilatarea pupilelor, clipit foarte des.
3. Se scarpină la gât
Pe lista modificările ce apar în organism când mințim se regăsește și creșterea tensiunii arteriale, ceea ce o poate face pe respectiva persoană să se înroșească la față sau îi creează senzație de furnicături la nivelul gâtului, ceea ce o va determina să se frece sau să se scarpine pe gât. Totuși, acest gest poate avea o semnificație doar dacă este făcut de cel puțin cinci ori în timpul discursului presupus a fi mincinos.
4. Evită să te privească în ochi
În timp ce vorbește, mincinosul fie evită să te privească în ochi, fie te privește în ochi mai mult decât permit regulile de politețe. În orice caz, pentru că nu se simte confortabil cu subiectul discuției, are tendința, în mod inconștient, să-și mute rapid privirea dinspre un punct spre altul. În plus, ai putea observa că se freacă des la ochi (un semn ce poate lipsi la femeile care doresc să-și protejeze machiajul).
5. Limbajul corpului
Gesturile unui mincinos pot fi limitate și rigide (de exemplu, doar câteva mișcări ale mâinilor) sau, dimpotrivă, pot fi excesive, trădând neastâmpăr: își trosnește degetele, își roade unghiile sau se curăță sub unghii, mișcă din picioare, gesticulează mult, se joacă cu părul, își aranjează ținuta, își drege des vocea, tușește scurt etc.

Nu te grăbi să tragi concluzii
Toate aceste semne nu trebuie interpretate izolat. De exemplu, dacă o persoană se freacă des la nas ori la ochi nu înseamnă neapărat că minte: poate suferă de o alergie, poate e obosită, poate are ticuri… Gesturile și reacțiile ce pot trăda minciuna trebuie privite în ansamblu. Dacă observi la interlocutorul tău cel puțin două dintre semnele amintite poți bănui că minte, dar în același timp trebuie să te întrebi și dacă are motive să te mintă. Oamenii mint rareori fără motiv. Care ar putea fi motivul persoanei pe care o bănuiești că te minte? Încearcă să denigreze o altă persoană, vrea să crească în ochii tăi, încearcă să se apere, vrea să te convingă să cumperi ceva…
O modalitate bună de a te convinge că cineva te minte: pune-i întrebări de detaliu și fii atentă la răspunsuri. Dacă mincinosul nu a planificat totul până la cel mai mic detaliu (ceea ce este puțin probabil), îți va oferi răspunsuri evazive sau alambicate, din care nu vei înțelege nimic, va încerca să schimbe subietul, va încerca să-ți răspundă printr-o nouă întrebare sau, pur și simplu, se va înfuria.

ANGELA CÎLȚAN

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*